G4Media.ro

Rafila: Suntem în etapa în care rezidenţiatul va fi preluat de către…

sursa foto: Facebook/ Ministerul Sanatatii

Rafila: Suntem în etapa în care rezidenţiatul va fi preluat de către universităţi / Recunoaşterea calificării profesionale va fi preluată de Colegiul Medicilor

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că rezidenţiatul va fi preluat de universităţile de Medicină, iar recunoaşterea calificării profesionale, inclusiv cea din străinătate, va fi simplificată prin preluarea de către Colegiul Medicilor, transmite News.ro.

”Suntem în etapa în care rezidenţiatul va fi preluat de către universităţi. Oricum acolo se desfăşura din punct de vedere profesional. Nu e normal ca Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică să coordoneze o activitate pe care o desfăşoară alţii care nu au nicio relaţie de subordonare, sunt universităţile care sunt autonome”, a declarat Alexandru Rafila, joi seară, la Euronews.

Ministrul Sănătăţii a precizat că tot universităţile vor coordona şi recunoaşterea stagiilor pentru medicii rezidenţi.

”Recunoaşterea stagiilor pentru medicii rezidenţi efectuate în străinătate va fi făcută la fiecare universitate de coordonatorul de rezidenţiat. Până acum era un circuit în care coordonatorul dădea un aviz, trimitea la DSP, DSP trimitea la Minister, ministerul la o comisie de sănătate, după care circuitul era invers şi dura foarte mult. Lucrul ăsta îl rezolvăm rapid”, a spus Rafila.

Alexandru Rafila a adăugat că şi Colegiul Medicilor se va implica prin recunoaşterea calificării profesionale, inclusiv pentru medicii care vin din străinătate.

”Recunoaşterea calificării profesionale, inclusiv pentru colegii care vin din străinătate şi vor să profeseze în România, medici români, în general, am discutat cu Colegiul Medicilor, ca această activitate să fie preluată de Colegiul Medicilor. Sigur, trebuie să schimbăm legislaţia, o să o schimbăm, încât recunoaşterea să nu mai dureze aşa mult şi oamenii să poată să profeseze în ţara noastră”, a spus Rafila.

Întrebat dacă veniturile medicilor români se apropie de veniturile medicilor din Franţa, Rafila a explicat că acest lucru deja se întâmplă, plus că sunt şi unele beneficii.

”Se apropie veniturile României cu cele din Franţa. De multe ori aici oamenii au casă, nu mai trebuie să plătească o chirie, acolo nu au”, a afirmat Rafila.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Sunt chirurg ortoped din Israel cu competență în chirurgia mâinii . Am studiat la Timișoara si am făcut rezidențiatul în Israel.
    De 9 luni încerc să primesc recunoașterea. Am trimis toate documentele care mi s-au cerut, am fost chiar și în audiență, dar nimeni nu face nimic. Nu mai știu ce să fac