Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ghizii de la Master Adventure, care desfășoară activități de rafting și aventură pe care le organizează la Vadu Crișului, au lansat zilele trecute o provocare neobișnuită pentru pasionații de munte: cine găsește o plăcuță din alamă ascunsă la baza Everestului și îi face o fotografie, primește acces gratuit pe viață la activitățile lor, scrie Bihoreanul.
Provocarea a fost anunțată recent într-un videoclip publicat pe rețelele de socializare, în care apare Ovidiu Dan, unul dintre cei care administrează baza de aventură din Vadu Crișului, cunoscută pentru rafting, caiac, via ferrata și alte activități în natură.
Plăcuța ar fi fost ascunsă în zona South Everest Base Camp din Nepal, la aproximativ 5.364 de metri altitudine, pe ghețarul Khumbu, în apropierea coordonatelor 28°0′26″N, 86°51′34″E – un loc bine cunoscut de alpiniști și de cei care ajung la capătul traseului de trekking spre Everest.
„După ce ai găsit plăcuța, datoria ta e să o ții în mână, singur sau cu echipa cu care ai fost, și să vă faceți o poză acolo unde ați descoperit-o”, explică acesta în videoclip.
Premiul promis este un „lifetime pass” pentru activitățile organizate de Master Adventure, adică un abonament pe viață pentru activitățile lor.