Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ceremonia oficială de lansare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, desfășurată joi seară la Ateneul Român, va fi deschisă de discursurile premierului Viorica Dăncilă și ale celor trei înalți oficiali ai UE (președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, președintele Consiliului European, Donald Tusk și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker), potrivit programului oficial transmis de Ministerul de Externe.
Președintele Klaus Iohannis nu apare pe lista oficialilor care au programate discursuri joi seară la Ateneu.
În schimb, președintele Iohannis are prevăzut în program un moment oficial pentru ziua de vineri, când va face declarații de presă la Cotroceni cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Programul oficial al ceremoniilor, transmis de Ministerul Afacerilor Externe:
Joi, 10 ianuarie 2019
PROGRAMUL EVENIMENTULUI de la Ateneu: intervalul orar 20.00 – 21.30
DISCURSURI OFICIALE:
Premierul României, Viorica-Vasilica Dăncilă
Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani
Președintele Consiliului European, Donald Tusk
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker
PROGRAMUL CONCERTULUI:
– George Enescu, Rapsodia nr 1 în La major, Op.11
– Ludwig van Beethoven, Simfonia a 9-a în Re minor, Op.125, „Odă bucuriei”
Vineri, 11 ianuarie 2019
Locația: Administrația Prezidențială – Palatul Cotroceni
Intervalul orar: 10.30 – 10.50
– Președintele României, Klaus Werner Iohannis, și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, vor susține declarații de presă comune.
Locația: Palatul Victoriei
– 10.45 Întâmpinarea Colegiului Comisarilor de către viceprim-ministrul, ministrul mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministrul Viorel Ştefan, viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall, și viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, interimar, Eugen Orlando Teodorovici.
– 11.45 Întâmpinarea președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker de către prim-ministrul României, Viorica-Vasilica Dăncilă
– Prim-ministrul României, Viorica-Vasilica Dăncilă, va organiza o conferință de presă comună cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Locația: Palatul Victoriei
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Dancila si-a manifestat dorinta sa fie implicata – ceea ce inseamna (nu neaparat ca vrea sa conduca neaparat ea presedintia UE ci) ca nu vrea sa fie scoasa din decor, mai ales ca ministrii vor fi implicati, deci n-ar avea nicio autoritate (…). Ceea ce este cam logic. Asta este prima jumatate de informatie
Dancila a inceput din nou sa aiba protectie SPP. Asta este a doua jumatate de informatie.
Interesant, nu? Vom vedea mai incolo, pana acum mi se pare un lucru destept.
Va avea protectie SPP doar la intalnirile ce tin de Presedintia UE. In rest, tot jandarmii o apara
Daca vorbeste singur, se pune? Multumesc.
Domnul Iohannis nu vrea in cloaca lui Nastase 6 case.
SPP-ul o apara de dusmanii imperialisti de la Brexelles? De cei din tara o apara jandarmii secretarei de Videle.
Sa suie scroafa pe scena
veorika incearca sa Devasteze Sufletuu lui Juncker
Din ciclul RAZBOIUL ROMANO-ROMAN -Ce ti-e cu dictatoarea asta de Veorica ! S-a pus ea pe scaunul unde vroia sa isi puna tuhasu Iohanis Ce ti-e cu procedurile astea uie antiPlavan! In plus, tot uzantelor uie , Marele Mut trebuie sa stea… mut la aceasta reuniune! Nu ca interzice dictatoarea !Singura lui mangaiere sufleteasca il asteapta afara ! E vuvuzele lui de la # rezist, iubitoare de democratie cu catuse pentru romani (exclus mafiotii straini) -dusi de capastru de fortele sorosiste antinationale! Antrenati de 2 saptamani ca SA STRICE ACEST EVENIMENT ISTORIC! Iar Romania sa apara IN PRIMUL RAND pe stirile internationale avand un popor de cretini si mazochisti- iubitori de disolutie nationala in noul UEssr al lui Soros, nu intr- o UE a tarilor suverane!
Acum vede toata lumea pana unde merge nerusinarea primului ministru; ii face invitatie Presedintelui, dar nu-i acorda spatiu pt un discurs oficial. Prin urmare Presedintele este invitat in calitate de cetatean obisnuit. Rusine sa va fie!!!!!!!!!!!!