Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Profesorul arhidiacon Răzvan – Constantin Ștefan de la Seminarul Teologic Ortodox din București a fost numit inspector școlar de Arte – Muzică la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), potrivit surselor Edupedu.ro. Ștefan vine în locul Georgetei Băcioiu, demisă după cazul de nepotism de la faza zonală a Olimpiadei de Muzică pe Capitală, situație dezvăluită de Edupedu.ro.
Demiterea Georgetei Aneta Băcioiu și înlocuirea ei cu arhidiaconul Răzvan Ștefan, profesor de muzică, a fost și este, deocamdată, prima măsură luată după cazul de nepotism de la faza zonală a Olimpiadei de Muzică unde profesorul de clarinet Petrișor Cristian, de la Colegiul Național ”Dinu Lipatti” din București, a fost membru în comisia de evaluare care l-a jurizat printre alții și pe fiul său. Detalii, mai jos.
Potrivit site-ului Seminarului Teologic Ortodox din București, Răzvan Ștefan este profesor de muzică. El apare și ca dirijorul corului de la Seminarul teologic unde predă, potrivit descrierii de pe canalul de YouTube.
Arhidiaconul Răzvan – Constantin Ștefan este și doctor, conform site-ului liceului la care este profesor, cu o teză susținută în anul 2012 la Universitatea Națională de Muzică București (UNMB), intitulată „Stihirile dogmatice ale vecerniei sâmbetelor octoihului. Tradiția muzicală (sec. XI până în prima jumătate a sec. XIX) şi aspecte liturgice”. În 2014, a publicat-o la editura Basilica a Patriarhiei Române.
Asta ne mai trebuia, un popalau inspector școlar.Ne ducem dracului cu școala