
Primăria Craiova intenţionează că cumpere de la Electrocentrale activele pentru producerea agentului termic
Primăria Craiova intenţionează să cumpere de la Electrocentrale activele necesare producerii agentului termic.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Într-o scrisoare de intenţie transmisă societăţii, Primăria afirmă că doreşte să cumpere terenurile, construcţiile şi instalaţiile tehnologice aferente sistemului de transport al agentului termic deţinute în prezent de Electrocentrale Craiova, transmite Agerpres.
Scrisoarea a fost făcută publică de liderul sindical Ion Vîlceanu, care a scris, miercuri, pe facebook că intenţia Primăriei este de a „sparge” Electrocentrale Craiova prin cumpărare de active necesare producerii agentului termic, dar fără activele necesare producerii curentului electric.
Acesta a susţinut că această decizie „va lăsa pe drumuri circa 500 de salariaţi fără protecţie socială adecvată în baza unui plan ştiut numai de actuala administraţie pusă politic fără informarea şi consultarea partenerilor sociali în baza legii dialogului social”.
„Aici s-a ajuns în urma deciziilor politice luate în administrarea acestei societăţi cu concursul tacit al Ministerului Energiei! Fac apel la dl. prim-ministru Bolojan să trimită corpul de control pentru a dezlega iţele acestei afaceri şi a trage la răspundere pe cei vinovaţi!”, a transmis liderul sindical.
Electrocentrale Craiova produce agentul termic pentru municipiul Craiova şi agentului termic primar pentru firma Ford Otosan.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.