G4Media.ro

VIDEO Ninge în Harghita, Mureș și Covasna: drumarii au început să curețe…

Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

VIDEO Ninge în Harghita, Mureș și Covasna: drumarii au început să curețe șoselele / Pe Transfăgărăşan se împrăştie preventiv sare

UPDATE, ora 13.40

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov anunţă, marţi, că a început să ningă în judeţele Mureş, Covasna şi Harghita şi se intervine cu mai multe autospeciale.

”Iarna s-a instalat în centrul ţării! În cursul acestei dimineţi DRDP Braşov a acţionat cu 14 utilaje de deszăpezire care au împrăştiat peste 45 de tone de materiale antiderapante în judeţele Harghita, Covasna şi nordul judeţului Mureş.”, a transmis, marţi, DRDP Braşov.

Sursa citată a precizat că în acest moment se circulă în condiţii de iarnă în aproape toate zonele înalte din sud-estul Transilvaniei. ”Îi rugăm pe şoferi să dea dovadă de prudenţă şi să adapteze viteza la condiţiile de drum”, a transmis DRDP Braşov.  

De asemenea, drumarii patrulează pe Transfăgărăşan, unde e împrăştie preventiv sare.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

”Iarna s-a instalat în centrul ţării! În cursul acestei dimineţi DRDP Braşov a acţionat cu 14 utilaje de deszăpezire care au împrăştiat peste 45 de tone de materiale antiderapante în judeţele Harghita, Covasna şi nordul judeţului Mureş.”, a transmis, marţi, DRDP Braşov.

Sursa citată a precizat că în acest moment se circulă în condiţii de iarnă în mai toate zonele înalte din sud-estul Transilvaniei.

”Îi rugăm pe şoferi să dea dovadă de prudenţă şi să adapteze viteza la condiţiile de drum”, a transmis DRDP Braşov.

De asemenea, drumarii patrulează pe TRansfăgărăşan, unde e împrăştie preventiv sare.

 

De marți dimineață, pe drumurile din zonele înalte ale judeţului Harghita se înregistrează lapoviţă şi ninsoare, astfel că utilajele Secţiei de Drumuri Naţionale Miercurea Ciuc au ieșit să acționeze, transmite Rador.

Purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Elekes Robert, a declarat că „în această dimineață, colegii mei din Harghita s-au trezit cu un peisaj alb afară și a fost nevoie să scoatem utilaje de deszăpezire. În zona Borsec, Bucin, Frumoasa, toate drumurile de mare altitudine au fost atinse de acest val de ninsori. Noi am acționat cu 16 autoutilaje și am împrăștiat în jur de 24 de tone de sare”.

Continuă să ningă în zonele montane înalte din munții Harghitei. Chiar dacă stratul de zăpadă nu e consistent, șoferii sunt avertizați să circule cu prudență și să nu plece la drum dacă nu au mașinile pregătite pentru iarnă. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează