Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preţul litrului de motorină a atins duminică un nou maxim istoric în Germania, când preţul mediu a ajuns la 2,440 euro (2,820 dolari) pe litru, în creştere cu 1,5 cenţi faţă de ziua precedentă, potrivit Automobil Clubului german (ADAC), transmite agenția de știri DPA, citată de Agerpres.
Benzina E10 s-a scumpit şi ea cu 0,7 cenţi, ajungând la un preţ mediu de 2,191 euro pe litru.
Luni, la prânz, s-au înregistrat noi creşteri, preţul mediu al motorinei majorându-se cu 6,6 cenţi, până la 2,487 euro per litru, iar cel al benzinei E 10 crescând, de asemenea, cu 6,6 cenţi, ajungând la 2,235 euro per litru. ADAC consideră majorările de preţ ca fiind excesive.
În paralel, cotaţia ţiţeiului a continuat să urce. Ţiţeiul Brent cu livrare în luna iunie a ajuns la 111 dolari pe baril, în creştere cu aproape 40 de dolari de la începutul războiului.
Ca răspuns la scumpirea petrolului, generată de războiul din Orientul Mijlociu, Guvernul german a adoptat săptămâna trecută o lege conform căreia benzinăriile au voie să majoreze preţurile doar o dată pe zi, la prânz, în încercarea de a limita fluctuaţiile de preţuri şi de a asigura o mai mare transparenţă. Măsura a intrat în vigoare miercuri, 1 aprilie.
Comparativ, în urmă cu o săptămână, pe 30 martie, germanii plăteau în medie 2,295 euro pentru un litru de motorină şi 2,087 euro pentru un litru de benzină E10.