Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Judeţul Suceava are nevoie de 78 de milioane de euro pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor de duminică, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Şoldan, transmite Agerpres.
El a vorbit, într-o conferinţă de presă susţinută la Broşteni, alături de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, despre pagubele majore produse la infrastructura rutieră şi la cea electrică.
De asemenea, şeful CJ susţine că aproximativ 600 de case sunt distruse sau avariate de viituri.
Totodată, în urma inundaţiilor puternice, oraşul Broşteni a rămas fără reţea de apă şi canalizare.
„Avem o situaţie complicată în oraşul Broşteni şi nu doar în oraşul Broşteni, ci şi în comuna Stulpicani, comuna Ostra şi alte localităţi din judeţul Suceava care au fost afectate. Sunt aproximativ 600 de case în acest moment distruse şi avariate. Într-adevăr, oamenii stau la vecini, la rude, la prieteni şi în multe alte părţi unde oamenii sunt gospodari şi îi primesc. Avem nevoie, în acest moment, de aproximativ 78 de milioane de euro pentru oraşul Broşteni şi celelalte localităţi afectate. Sunt 97 de kilometri de drum judeţean rupt, sunt căi şi drumuri rupte în acest moment, sunt 37 de poduri distruse şi oamenii nu mai au acces. Reţeaua electrică e la pământ”, a afirmat Şoldan.
Si padurile? Ce ati avut cu ele? Imaginea spune totul…
Imaginea (cel putin cea care ilustreaza acum articolul) pare sa arate niste versanti impaduriti.
Daca va uitati la niste imagini din satelit, zona aia e destul de bine impadurita. Nu stiu daca o fi impadurita chiar in proportie de 90%, cum aud la TV, dar clar nu e „chelita”, padurea taiata la ras.
Problema e ca acel proverb, minunat in intelepciunea lui – in padure ploua dupa ce-a plouat – are si el limitele lui de aplicabilitate. Cand in cateva minute cad 70-80 l/m2 – pe un teren deja imbibat bine cu apa din ploile anterioare – nici padurea nu mai face fata.
Cereți-i lui Ciolacu, care a cheltuit tot fondul de rezervă al guvernului și celor de la Apele Române, care n-au atras niciun ban din PNRR. În rest, votați AUR și PSD ca până acum, tăiați pădurile și mai construiți câteva biserici.
Leprele isi taie padurile in zona aceea de 30 de ani iar acum vor bani de la stat sa’si refaca vietile?!!!