
Prefectura Suceava solicită ajutor pentru oamenii afectaţi de inundaţii: Este nevoie de alimente neperisabile şi apă potabilă, îmbrăcăminte, pături, dar şi de lopeţi, generatoare, saci de nisip şi combustibil / Solicitare de voluntari care pot ajuta
Prefectura Suceava solicită ajutor pentru oamenii afectaţi de inundaţii, distribuind o listă cu obiecte necesare. De asemenea, este nevoie de voluntari care pot distribui ajutoarele şi interveni pentru curăţarea gospodăriilor, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
”Apel umanitar: Sprijin pentru Broşteni, Stulpicani şi Ostra – comunităţi afectate de inundaţii
Începând cu 27 iulie 2025, ploile torenţiale au lovit puternic mai multe zone din judeţul Suceava. Oraşul Broşteni şi comunele Stulpicani şi Ostra au fost grav afectate de inundaţii, care au produs pagube majore asupra locuinţelor, drumurilor, reţelelor de utilităţi şi infrastructurii publice.
Prefectura Suceava lansează un apel către toţi cetăţenii, instituţiile publice, ONG-urile şi agenţii economici să se implice în sprijinirea locuitorilor greu încercaţi de aceste evenimente”, au transmis oficialii Prefecturii Suceava, într-o postare pe Facebook.
Instituţia precizează că este nevoie de:
Ajutoare materiale urgente:
• Alimente neperisabile şi apă potabilă
• Îmbrăcăminte şi încălţăminte (pentru toate vârstele)
• Pături, saltele, saci de dormit
• Produse de igienă personală şi de curăţenie
• Pompe de apă, saci de nisip, lopeţi, generatoare
• Combustibil şi unelte pentru degajare şi reconstrucţie
Muncă fizică şi voluntari
Avem nevoie de oameni care pot ajuta în mod activ pe teren:
• Curăţarea gospodăriilor şi spaţiilor publice afectate
• Îndepărtarea resturilor şi a nămolului
• Distribuirea ajutoarelor şi sprijin pentru echipele locale
Conturi IBAN pentru donaţii financiare:
Oraşul Broşteni
Beneficiar: Oraşul Broşteni
CUI: 5927254
Cont IBAN: RO90TREZ59721370201XXXXX
(Trezoreria Vatra Dornei – donaţii şi sponsorizări)
Comuna Stulpicani
Beneficiar: Comuna Stulpicani
Cont IBAN: RO24TREZ59421370201XXXX
(Trezoreria Gura Humorului – donaţii şi sponsorizări)
Comuna Ostra
Beneficiar: Comuna Ostra
CUI: 4441417
Cont IBAN: RO24TREZ59421370201XXXXX
(Trezoreria Gura Humorului – donaţii şi sponsorizări)
”Orice sprijin, oricât de mic, contează enorm pentru cei care şi-au pierdut aproape totul. Împreună putem ajuta aceste comunităţi să se ridice! Vă mulţumim pentru solidaritate”, a mai transmis Prefectura Suceava.
Un număr de 120 de persoane aflate în zonele afectate de inundaţii din judeţul Suceava au fost salvate prin troliere de către echipajele aeriene, alte 85 fiind recuperate de forţele terestre, arată bilanţul transmis, luni seară, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
Misiunile specifice ale salvatorilor vor continua, până la restabilirea stării de normalitate în zonele afectate de manifestarea fenomenelor meteo periculoase.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.