Porajmos: Holocaustul romilor despre care în România încă se tace (Deutsche Welle)

Nicușor Dan este cel dintâi președinte al României care ia parte la comemorarea victimelor rome ale Holocaustului. Este și un semnal de la cel mai înalt nivel pentru nevoia acută de vindecare din spațiul public românesc, arată o analiză publicată de Cristian Ștefănescu pe Deutsche Welle.

Pentru prima dată, un președinte al României a venit în persoană la un eveniment dedicat memoriei romilor uciși în timpul Holocaustului. S-a întâmplat la București, pe 31 iulie, în avanpremiera zilei de 2 august, dată recunoscută oficial în Europa ca Ziua Comemorării Genocidului Romilor – Porajmos.

O istorie ascunsă

Este un loc retras, amplasat sub nivelul străzii, aproape ascuns de privirea trecătorilor. Ani de zile, nu s-a pus problema ca Memorialul Holocaustului, aflat pe Splaiul Unirii, la București, în apropierea fostului sediu al Securității, să includă vreo referire la victimele de etnie romă. După lungi ezitări și repetate presiuni civice, o roată de piatră a fost adăugată, evocând drumurile fără întoarcere spre Transnistria – dar și o identitate redusă istoric la caricatură.

Pare că la evenimentul din centru Bucureștilor s-a strâns un dispozitiv de pază mai amplu decât în diminețile în care Nicușor Dan își ducea copiii la școală. Într-un context politic tensionat, cu discursuri radicale și rasiste extrem de virulente în online și al unor manifestări din ce în ce mai puțin discrete în offline, protecția sporită a avut rolul de a preveni eventuale manifestări extreme în jurul unui eveniment al unei minorități încă percepute drept țap ispășitor.

Prezența președintelui a fost însă și un apel: a semnalat de la cel mai înalt nivel cât de multă nevoie de vindecare are spațiul public românesc.

Deficitul de democrație, mai periculos decât deficitul bugetar

Ceremonia a durat aproape două ore și a reunit reprezentanți ai administrației prezidențiale, ai Guvernului și ai corpului diplomatic, alături de membri ai comunității rome. A avut pe alocuri tonuri de sobrietate birocratică și momente de retorică standardizată, dar și intervenții puternice, în care istoria a fost conectată explicit la realitățile și pericolele prezentului.

Pentru că, a subliniat Petre Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei și Tineretului, ”discursul împotriva extremismului de dreapta este, de departe, sub nivelul discursului despre, de exemplu, deficit”, iar ”deficitul de democrație este cel mai mare şi mai periculos, deoarece nu se reglează cu măsuri punctuale, iar gestionarea lui durează, din păcate, decenii”. Manole a precizat, însă, că nu vorbește în calitate de ”vremelnic” demnitar, ci în virtutea identității sale etnice.

Nu a fost singura intervenție care, în contextul comemorării, a pus prezentul alături de amintirea victimelor. Prin prelunga tăcere, prin negarea atrocităților comise, victimele rome ale Holocaustului au fost făcute ”invizibile chiar și în moarte”, a spus Mircea Dumitru, vicepreședintele Academiei Române, și, citându-l pe scriitorul și activistul Romani Rose, a prezentat Porajmos nu doar ca pe o rană a trecutului, ci și ca pe un avertisment, ”o amintire a ceea ce se poate întâmpla atunci când ura este lăsată să devină lege”. O ură care a făcut posibil ca, ”în acei ani de întuneric”, oameni nevinovați să fie ”privați de libertate, de demnitate și de viață, doar din cauza identității, a etniei, adică pentru ceea ce erau și nu aveau cum să nu fie”.

De fapt, de ce știm atât de puțin despre Porajmos? De ce ne-am amintit atât de târziu? Ce se întâmplă într-o societate care ignoră părți întregi din propriul trecut?

Ce a fost Porajmos?

În limba romani, Porajmos înseamnă ”devorare” sau ”înghițire” și este termenul care desemnează genocidul comis împotriva etniei sinti și roma în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La nivel european, istoricii estimează că până la 500.000 de romi au fost exterminați de regimul nazist și de aliații acestuia.

În România, sub regimul Antonescu, peste 25.000 de romi au fost deportați în Transnistria, începând cu 1942. Cei considerați ”asociali” sau ”nomazi” au fost urcați în trenuri de marfă, fără apă sau hrană, și trimiși în ghetouri improvizate, unde s-a suferit de foame, tifos sau violență directă – de multe ori până la moarte. Și, a apreciat Nicolae Păun, reprezentantul romilor în Parlamentul României, ”cele peste 25.000 de victime ale Holocaustului care aparțin minorității rome se pare că nu au fost de ajuns. Se pare că trebuie mai multe”. Deputatul a acuzat ”anumite grupări, politice, dacă vreți să le numim așa, care bântuie Europa cu atitudini rasiste, xenofobe, cu îndemnuri la ură și la intoleranță”.

Genocidul romilor a fost ignorat zeci de ani în România. Până în 2004, când Raportul Comisiei Wiesel a recunoscut oficial implicarea statului român în Holocaust, nu exista nicio formă de asumare publică a acestor crime. Nici în istorie, nici în educație, nici în discursul politic.

Nicușor Dan: Tentați să nu ne asumăm problemele

”Este obligația noastră să ne cunoaștem și asumăm istoria”, a fost mesajul cu care președintele României, Nicușor Dan, și-a început intervenția în care a vorbit deschis despre nevoia de a recunoaște discriminarea existentă în societate. ”Pare că suntem tentați (…) să nu ne asumăm problemele noastre ca societate și să găsim, să dăm vina pe cineva care este în exterior. Trebuie să recunoaștem că există încă în societatea noastră discriminare, că există mentalități pe care trebuie să le corectăm și că există comunități care sunt defavorizate încă”.

Petre Florin Manole a considerat oportun să completeze cele spuse de președinte, amintind că ”avem o lege care dă prilejul acestei manifestări” de comemorare, la fel cum, ”însă, avem și legi care interzic manifestările xenofobe, rasiste, cultul persoanelor vinovate de crime împotriva umanității. De mai bine de 20 de ani, legile acelea nu sunt întotdeauna respectate și autoritățile nu intervin întotdeauna”.

”Parte a națiunii române”

”Diversitatea este o resursă și nu un pretext pentru ură”, iar ”România are un potențial uriaș, neexploatat, reprezentat de diversitatea minorităților naționale”, a amintit Iulian Paraschiv, secretar de stat și coordonator al Agenției Naționale pentru Romi. Minoritatea romă este una dintre cele mai tinere comunități din România, iar politicienii și chiar antreprenorii ratează ”o resursă insuficient valorizată”. Romii, a ținut să mai adauge demnitarul care s-a ocupat de organizarea comemorării de la București, ”au fost și sunt parte a națiunii române (…) încă de la făurirea statului unitar român”.

Ziua de 2 august nu este, însă, doar despre victime, nu e doar despre lichidarea finală a așa-numitului Zigeunerlager (lagăr al țiganilor). Este și despre curajul celor care, la Auschwitz, au rezistat, când, în mai 1944, s-au înarmat cu lopeți și unelte și au încercat să prevină așa-numita ”soluție finală”, lichidarea romilor. Dar și despre cei care au supraviețuit și au conservat o memorie pe care istoria oficială a încercat decenii la rând să o șteargă, chiar după dispariția nazismului.

Pentru recursul la istoria onestă și prevenirea repetării, educația este un detaliu fundamental. Înființarea Muzeului Național de Istorie și Cultură a Romilor și introducerea disciplinei opționale ”Istoria, robia și deportarea romilor” ar ajuta ”copiii, și romi, și neromi, să știe cine suntem și ce s-a întâmplat”, a sugerat Cătălin Manea, consilier guvernamental din partea Partidei Romilor.

Lecțiile primite de un viitor ministru de Externe

O reflecție personală a ministrei de Externe Oana Țoiu, dintr-o perioadă în care făcea voluntariat în tabere pentru copii romi, în urmă cu 20 de ani, a completat ideea lui Manea: ”Am învățat pentru prima dată multe din aceste episoade care au lipsit din cărțile mele de istorie, din educația mea de acasă, din conversațiile pe care le aveam în societate.”

Șefa diplomației de la București a apreciat că ”episoadele negre din istoria noastră nu trebuie ascunse pe ultima pagină a unui manual” și a vorbit și despre falsele acuzații de cenzură vehiculate de cei ce se plâng că nu pot denigra după bunul plac: ”Nu trebuie să ne păzim de libertatea de exprimare sau de conversații autentice, ci trebuie să înțelegem unde este începutul urii, unde este începutul discriminării. Sacrificiul celor care au murit fără vină atunci nu poate fi răsplătit, nu poate fi șters, însă poate fi onorat prin felul în care fiecare dintre noi ne comportăm de acum încolo, indiferent de diferențele între noi.”

Asumarea trecutului aduce luciditate socială

La ceremonie a fost prezentă și ambasadoarea Germaniei, Angela Ganninger, care a amintit de sfârșitul tragic al celor 4300 de sinti și romi, majoritar copii, femei și vârstnici considerați „inutilizabili” și „indezirabili”, uciși prin gazare, în noaptea de 2 spre 3 august 1944, în lagărul de la Auschwitz-Birkenau. Au fost ultimii din cei 500.000 de sinti și romi care au căzut victime regimului nazist și aliaților acestuia. În 2015, Parlamentul European a declarat ziua de 2 august drept Zi europeană de comemorare a victimelor rome ale Holocaustului.

”Este datoria noastră ca nu doar să le ținem minte poveștile, ci să le și transmitem moștenirea către viitor. O moștenire care a fost atâta vreme negată. Cu atât mai mult cu cât trăim în timpuri de dezinformare și polarizare care neagă fapte istorice, divizează societăți și le subminează. Etnicii sinti și romi, în particular, continuă să fie ținte ale discriminării, marginalizării și violenței. Se întâmplă în școli, pe piața muncii sau a locuințelor și vedem acest lucru în țara mea și în toată Europa, până astăzi”, a declarat Angela Ganninger.

Germania a demonstrat, în ultimele decenii, că asumarea trecutului nu slăbește o societate, ci o face mai puternică și mai lucidă – chiar dacă, din când în când, ecouri ale acelui trecut mai răzbat și se fac auzite în vocile populiste sau radicale.

Prezența și cuvintele ferme ale ambasadoarei Germaniei – ”Niciodată din nou începe astăzi” – arată că, de fapt, comemorarea Porajmos nu privește doar România, ci este o responsabilitate europeană.