Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) dorește modernizarea sistemului SIRENE (Supplementary Information Request at the National Entries), proiect pentru care instituția este dispusă să plătească 25,5 milioane de lei, potrivit unui anunț publicat pe platforma de achiziții publice SEAP.
IGPR urmărește prin acest proiect o modernizare radicală a întregii arhitecturi informatice care susține fluxul de date dintre România și restul statelor membre din spațiul Schengen. Obiectivul principal este înlocuirea echipamentelor hardware care au depășit durata normală de funcționare cu tehnologii de ultimă generație, capabile să proceseze volume mult mai mari de informații într-un timp mult mai scurt.