
Petiție împotriva organizării funeraliilor de stat pentru fostul președinte Ion Iliescu: „Să nu legitimăm crimele din 1989-1990”
O petiție adresată Comitetului de Organizare a Funeraliilor de Stat din România solicită oprirea procedurilor pentru organizarea unor funeralii naționale în cazul decesului fostului președinte Ion Iliescu. Inițiatorii cer ca înmormântarea acestuia să rămână un eveniment privat, invocând implicațiile acestuia în evenimentele violente de după 1989. Petiția a fost inițiată marți, înainte de anunțul decesului fostului președinte, iar până astăzi a strâns peste 12 mii de semnături.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Cerem Comitetului de Organizare a Funeraliilor de Stat din România să stopeze procedura în curs a organizării funeraliilor de stat pentru personajul controversat Ion Iliescu pentru a nu legitima crimele la care a fost co-autor în 1989-1990”, se arată în textul petiției.
Autorii susțin că, deși Iliescu nu a fost condamnat oficial, „faptul că nu a fost condamnat oficial în Justiția obedientă timp de peste 30 de ani nu îl absolvă de această vină dovedită prin rechizitoriile Parchetului Militar”.
Inițiatorii consideră că aprobarea unui eveniment de amploare, cu caracter național, ar fi „o insultă peste mormintele și memoria celor aproximativ 1000 de morți de după 22 decembrie 1989, pe care Ion Iliescu și compania îi au (sau ar fi trebuit să îi aibă) pe conștiință!”
Totodată, petiția menționează mineriada din iunie 1990 ca moment definitoriu pentru poziția critică față de fostul președinte: „Un astfel de eveniment ar legitima mineriada din 13-15 iunie 1990, care cu prețul unor violențe inimaginabile și premeditate de către cercul de putere al noului președinte Ion Iliescu (la acea dată) a deturnat mersul României spre democrație reală”.
Textul se încheie cu un apel ca ceremonia funerară să nu capete dimensiuni oficiale: „Înmormântarea lui Ion Iliescu trebuie să rămână un eveniment privat, anonim și discret, ca o uitare/ alinare amară și tristă… Apoi, de-a doua zi, în lipsa unei Justiții pământene instituționale care s-a lăsat așteptată, atunci să vorbească arhivele – cu subiect și predicat, ca o eliberare, despre acel trecut tenebros în care Ion Iliescu a fost figură cheie!”
Petiția este însoțită de hashtag-ul #refuz_doliu_național.
Citește și
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii