Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va protesta, luni, în faţa sediilor prefecturilor din toată ţara şi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, urmând să ceară demisia premierului Florin Cîţu şi a secretarului de stat în MAI Raed Arafat, precum şi ridicarea „de urgenţă” a restricţiilor anti-COVID.
„AUR va protesta în faţa prefecturilor din toată ţara şi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, astăzi, la ora 17,00, împotriva măsurilor ilegale prin care Guvernul Cîţu încalcă drepturile şi libertăţilor fundamentale ale românilor. (…) În acest context, AUR cere Guvernului ridicarea de urgenţă a tuturor restricţiilor ilegale, incoerente şi iraţionale impuse sub pretextul crizei sanitare, (…) solicită explicaţii publice cu privire la fundamentarea ştiinţifică a impunerii restricţiilor şi demisia premierului Florin Cîţu şi a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat”, se arată într-un comunicat de presă al AUR, transmis AGERPRES.
AUR susţine că Guvernul perpetuează un „climat de psihoză generalizată (…) România” şi că se încalcă „constant” drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
Potrivit comunicatului, „AUR denunţă (…) încălcarea constantă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti săvârşită cu complicitatea întregii clase politice; măsurile dictatoriale care proiectează pedeapsa colectivă asupra tuturor românilor, consideraţi infractori; lipsa cu desăvârşire a unor politici publice coerente cu măsuri profilactice anti-COVID-19; sugrumarea agenţilor economici şi dezastrul la care a ajuns mediul de afaceri; tirania mediatică prin care se promovează vaccinuri experimentale cu complicitatea presei; dubla măsură abordată în aplicarea sancţiunilor”.
Nu trebuie băgați în seama. Marea majoritate apopulatiei este de acord cu masurile luate.
Dimpotrivă! Marea majoritate nu susține măsurile!
„Hauraru” asta nu se mai face bine nici cu rudotel, singurul medicamnet care avea cât de cât efect asupra mentorului său, W.C. Tudor !
Napalm…
Esti iubitor de stat la cutie ? Ai mentalitate de sclav.
@ mario 3 – Zât lighioană
Nu iau apararea guvernului, dar ce dracu ati vrea sa faca pe chestiunea Covid? Serios acum. PSD, aur, biserica, asociatii ale horeca, ale „artistilor”, toti comenteaza de un an ca nu e bine cu inchisul. SI CE SOLUTIE AVETI FRATILOR?!
Guvernul a facut si eI ce au facut cam toate tarile, curfew, inchis agenti economici, fara concerte/teatru/fotbal etc.
Zi ba Simioane, ce sugerezi sa facem sa nu ajungem la rata de infectare de 100 la mie?! Ce?
Zi ba geniule in ale opritului de pandemii, care e solutia. Si sa le zici si celorlalte natii de pe planeta, ca si aia tot cu inchisu si curfew sunt.
PS. Sa nu imi veniti cu „testare in masa” ca nici cu arma la cap nu am fi in stare sa facem 100k de teste pe zi. Pur si simplu nu ai cu ce sau cu cine.
D
Ar trebui sa iasa toti medicii si asistentele ATI in strada, sa spuna ca s-au saturat si sa-i faca pe astia de la partidul aurolac sau alti antimascati raspunzatori de orice se va intampla ulterior.
DE CE II PROMOVATI PE ACESTI INDIVIZI ?
Dupa alegeri multi se plangeau ca nu s-a stiut nimic legat de AUR. Acum macar, se stie..
Miliarde de „infractori” bagati in casele lor de catre extraterestrii care vor sa-i prinda si sa-i vaccineze. Pe cei mai gustosi or sa-i manance.
astia sunt niste marionete manevrate pentru a discredita ideea de protest in cazul de fata !
Începe să-mi fie teama de acest partid sau ce dracu e!
Exact. In plus inteleg mai bine povestirile bunicilor mei despre ce simteau in perioada legionarilor.
Suntem la un pas pentru ca astfel de retorica prinde foarte bine la o masa mare de analfabeti.
Ei au asta in fisa postului, sau ce?
Fara restricții înseamnă fara mască și fără distanțare? Înseamnă că neaga existenta virusului, că altfel nu-mi explic.
Daca neaga existenta virusului, cum de sunt atâția oameni internați? Ce au ei? De ce până acum nu au mai fost atâtea cazuri?
Daca nu neaga existenta virusului și vor sa își facă imagine pe seama unor bâlbe ale autorităților, atunci de ce sa nu avem restricții?! Așa scăpăm de virus? Daca da, cine a demonstrat asta?
Simion asta e o personalitate, acum ii dedica Guta o manea: „Semiooaane, ai valoaare, la barbut si geamparale, hopa dirii da”.
Haurarii diasporezi cu shmac protesteaza si ei la prefectura din Valencia, prefectura de Paris, toata Ieuropa…Si faceti poza cu blitz, sa se vada haura…
Păi, cum altfel să atragă atenția asupra lor? Limbaj vulgar, proteste gălăgioase, atacuri suburbane sau amenințări cu moartea la adresa unor persoane publice. Din astea… din categoria șoșoacă.