Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Operatorii de salubrizare care au contracte cu primăriile de sector au fost amendaţi, joi, cu 425.000 de lei pentru arterele care nu au fost deszăpezite în Capitală, transmite Agerpres. Reprezentanţii Municipalităţii au scris, joi, pe Facebook, că primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a dispus Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti să facă controale încă de la debutul fenomenelor meteo, iar în primă fază oamenii legii au dat atenţionări.
„Azi au venit şi amenzile. La 12 ore după ce codul de ninsoare a încetat. Legislaţia nu-ţi permite să iei măsuri în timpul avertizărilor meteo. Am verificat zeci de străzi şi străduţe şi încă am găsit staţii STB înzăpezite, pe unele tronau munţi de omăt, treceri de pietoni acoperite cu apă, trotuare pe care nu se putea circula”, au explicat reprezentanţii Primăriei Capitalei.
Primarul Ciucu a reamintit că Municipalitatea nu are competenţe şi contracte cu operatorii de salubrizare din Bucureşti, această sarcină revenind exclusiv în competenţa Sectoarelor.
El a punctat ca Municipalitatea are în schimb atribuţii de control, pe care le-a exercitat, astfel, sesizările pe care le primeşte Municipalitatea sunt direcţionate sectoarelor, iar Primăria Capitalei verifică ulterior rezolvarea acestora.
Poliţiştii locali au dat amenzi de câte 5.000 de lei pentru fiecare arteră unde au constatat nerespectarea regulamentului privind obligaţiile efectuării serviciului de iarnă.
Valoarea amenzilor a fost de: Sectorul 1 – 60.000 de lei pentru 12 artere, Sectorul 2 – 55.000 de lei pentru 11 artere, Sectorul 3 – 95.000 de lei pentru 19 artere, Sectorul 4 – 95.000 de lei pentru 19 artere, Sectorul 5 – 65.000 de lei pentru 13 artere, Sectorul 6 – 55.000 lei pentru 11 artere.
„Direcţia Generală de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti va continua verificarea modului în care operatorii de salubrizare şi Sectoarele îşi fac treaba”, a subliniat Ciprian Ciucu.
El le-a atras atenţia primarilor de sector că, pe lângă deszăpezire, trebuie să se asigure, prin serviciile de salubrizare, că apa provenită de la topirea zăpezii are acces către gurile de scurgere ale canalelor, iar Apa Nova trebuie să verifice că nu sunt înfundate.
Nu sustin conflictele, dar chiar are dreptate. Zapada nu a fost nicidecum atat de multa cum nu s-a mai vazut in ultimii 5 ani de exemplu si totusi astazi a fost un dezastru peste tot. Aseara in sectorul 2 un utilaj mic a intrat pe o straduta si împingea zapada peste locurile de parcare făcând un zid peste masini fara sa actioneze distribuitorul de material antiderapant desi il avea in dotare…
Primarul Ciucu zicea dimineața că totul este bine în ceea ce privește deszăpezirea, în timp ce bucureștenii împingeau autobuzele pentru a trece peste nămeți.
…
Unele linii de tramvai au fost deszăpăzite abia după amiază, dimineața n-au circulat tramvaiele în București.
…
Ciucu are inspectori plătiți din banii bucureștenilor să meargă pe teren. Pe ăia care l-au informat greșit i-a amendat?
Sau, dacă a fost informat corect, Ciucu de ce a mințit?
Ciucu n-a mai revenit cu alte declarații și n-a cerut scuze pentru aiurelile pe care le-a spus.
Ciucule, demisionează!