Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O treime din populația Târgu Mureșului circulă cu autobuzul, anunță Agenția de Presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș. Este vorba de aproximativ 30.000 de persoane, dintre care mai mult de jumătate – elevi, studenți, pensionari – circulă gratuit.
În plus, de mai bine de trei ani, administrația locală a decis ca sâmbăta și duminica să nu se plătească bilet.
„Fluxul de bilete în luna martie a crescut cu aproximativ 5-6%. Astfel, în ianuarie, au fost 204.000 de bilete în total, în februarie 227.000, iar în martie 264.000. În total bilete pentru transportul metropolitan în trei luni, s-au înregistrat 50.000. Aici nu sunt incluși nici elevii, nici pensionarii care beneficiază de gratuitate completă. Așadar total, zilnic, 11.850 de persoane care călătoresc efectiv în Târgu Mureș cumpără bilet. Elevii, studenții, și pensionarii merg pe gratis, iar numărul lor este dublu față de publicul plătitor. Aproximativ 30.000 de oameni circulă zilnic, adică un sfert din populația orașului, iar peste jumătate călătoresc gratuit”, spune directorul Societății de transport local, Tatar Bela.
El apreciază că acest efort financiar din partea administrației publice locale se justifică, în condițiile în care s-a observat că, oricum, încasările în weekend la biletele de transport erau cu aproape 60 la sută mai mici.