Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu a anunțat că vrea să promoveze mai multe modificări legislative pentru a ușura accesul tinerilor la servicii medicale în domeniul sănătății mintale, potrivit unui comunicat.
Astfel, ea propune modificarea legislației, astfel încât minorii care au împlinit 16 ani să poată accesa, fără acord parental, ședințe de intervenție psihologică/psihoterapeutică. Deasemenea, senatoare cere recunoașterea psihologului ca furnizor independent în sistemul public, deoarece psihologii nu pot contracta direct cu CNAS ca furnizori independenți, iar accesul la serviciile lor este condiționat, de regulă, de intervenția unui medic psihiatru.
În plus, Ruxandra Cibu Deaconu a propus crearea unui mecanism de finanțare directă pentru tineri, potrivit unui comunicat.
”Tinerii din mediul rural au urgentă nevoie de acces facil la servicii medicale esențiale, cu precădere în domeniul sănătății mintale”, a mai spus ea la finalul unei dezbateri organizate la Parlament.
Întâlnirea a fost organizată cu sprijinul Asociației Ring The Changes, al Asociației pentru Dezvoltare Activă și al Rețelei de Promotori ai Sănătății Mintale în Mediul Rural.
”Datele prezentate în cadrul dezbaterii conturează un tablou dur: în numeroase comunități rurale din România, accesul la servicii de sănătate mintală rămâne limitat, fiind perceput mai degrabă ca un privilegiu decât ca un drept fundamental. Dincolo de statistici, vocile tinerilor au scos în evidență dificultățile cu care se confruntă: distanța față de servicii, stigmatizarea, lipsa specialiștilor, izolarea și dificultatea de a cere ajutor într-un mediu în care vulnerabilitatea este adesea descurajată. Importanța acestui eveniment constă și în faptul că tinerii participanți nu s-au limitat la a semnala problemele, ci au venit cu propuneri clare, articulate și realiste. Este o abordare matură și responsabilă, care ar trebui să determine instituțiile publice să acționeze”, a declarat Ruxandra Cibu Deaconu.
În cadrul dezbaterilor, au fost prezentate rezultatele unui raport de cercetare care scoate în relief esența problemei: tinerii din mediul rural au nevoie de condiții minime pentru a putea primi sprijin în timp util, fără stigmat, fără costuri prohibitive și fără obstacole birocratice, prin construirea unui sistem accesibil, credibil, coerent și adaptat nevoilor reale ale comunităților, a mai spus ea.