Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primăria Cluj – Napoca a stabilit, în urma discuțiilor cu operatorii și reprezentanții poliției, un set de reguli pentru utilizarea trotinetelor electrice, pentru creșterea siguranței în spațiul public, a anunțat viceprimarul Dan Tarcea, relatează Cluj24.
Noile măsuri vizează atât limitarea vitezei, cât și controlul mai strict al modului de utilizare. Concret, acestea includ oprirea automată a trotinetelor în parcuri și în alte zone clar delimitate, reducerea vitezei la 10 kilometri pe oră în zona școlilor și limitarea vitezei la 20 de kilometri pe oră pe timpul nopții. În plus, vor fi introduse verificări suplimentare în aplicații, pentru a crește siguranța utilizatorilor.
„Am luat această decizie pentru că vrem să creștem siguranța în spațiul public — pentru pietoni, în special pentru copii, dar și pentru cei care folosesc trotinetele. Este un pas necesar pentru a introduce reguli clare și un control mai eficient al modului de utilizare”, a declarat Dan Tarcea.
Mai bine le-ar pune limitatoare la viteze mai mici.
La 20 km/h, o trotineta de aproximativ 50 kg, utilizata de o persoana de 70 kg (daca nu doua…), devine arma de distrugere in masa in zone aglomerate (piatete, treceri de pietoni, terase, etc.)