Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice, transmite News.ro.
”În perioada 21 – 22 mai, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, peste sud-estul Europei”, a transmis, marţi, Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-un comunicat de presă.
Potrivit ANM, marţi seară şi în cursul nopţii de marţi spre miercuri (21/22 mai) această masă de aer va fi prezentă şi deasupra României, în special peste regiunile vestice şi sud-vestice.
”Miercuri (22 mai) va mai fi prezentă peste nord-vestul, centrul şi sudul României. Ca urmare a ploilor prognozate în ţara noastra, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi în intervalele menţionate mai sus”, a mai transmis ANM.