Home » Articole » VIDEO Dronă prăbușită în orașul Galați / 535 de persoane evacuate, încărcătură explozivă confirmată / Ministrul Apărării: „Dronă de tip Geran 2, model nou, fabricat în Rusia” / Drona a fost detonată

Live VIDEO Dronă prăbușită în orașul Galați / 535 de persoane evacuate, încărcătură explozivă confirmată / Ministrul Apărării: „Dronă de tip Geran 2, model nou, fabricat în Rusia” / Drona a fost detonată

8081
VIDEO Dronă prăbușită în orașul Galați / 535 de persoane evacuate, încărcătură explozivă confirmată / Ministrul Apărării: "Dronă de tip Geran 2, model nou, fabricat în Rusia" / Drona a fost detonată
Sursa foto: WillWest News / Profimedia
Ascultă articolul

Autoritățile au dispus, sâmbătă dimineață, evacuarea populației pe o rază de 200 de metri în zona Bariera Traian, o zonă locuită de la marginea orașului Galați, după ce specialiștii au identificat și au confirmat existența unei posibile încărcături explozive la drona prăbușită în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, potrivit unui anunț comun al MApN, MAI și SRI, în contextul unui atac masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei în aceeași noapte.

- articolul continuă mai jos -

Până la această oră, în orașul Galați, 535 persoane au fost evacuate în siguranță, iar peste 110 locuințe sunt monitorizate de forțele de ordine.

Acesta poate fi considerat cel mai grav incident de acest tip înregistrat pe teritoriul României de la începutul războiului din Ucraina.

Fragmente de dronă din atacurile rusești au căzut în Galați, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce 15 drone au fost urmărite în apropierea graniței cu Ucraina. Autoritățile au emis RO-ALERT și au ridicat două avioane NATO. O anexă și un stâlp de electricitate au fost avariate, fără victime.

Zona este în continuare securizată, iar intervenția are loc în condiții controlate.

Ce s-a întâmplat, pe scurt:

  • În dimineața zilei de sâmbătă, 25 aprilie, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în apropierea frontierei cu România, în județul Tulcea
  • Radarele MApN au detectat drone în apropierea spațiului aerian național
  • Două aeronave Eurofighter Typhoon au decolat la ora 02:00 de la Baza 86 Aeriană Fetești
  • La ora 02:14 a fost emis mesaj RO-ALERT pentru localitățile Grindu și Isaccea
  • La ora 02:31, locuitori din Galați au semnalat la 112 căderea unui obiect în zona Bariera Traian

UPDATE 17.04 Negrescu cere reacție europeană după ce incidentul din Galați: „Este un tipar periculos la granițele UE”

UPDATE 15:30 Președintele Nicușor Dan: „Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei, punând în pericol siguranța cetățenilor României, stat membru al NATO”

UPDATE 15:04 Două avioane RAF Typhoon au fost ridicate, sâmbătă, de la o bază aeriană din România pentru a intercepta drone rusești aflate în apropierea spațiului aerian NATO, însă nu au deschis focul, transmite The Guardian.

Surse din domeniul apărării britanice au declarat că avioanele de vânătoare nu au intrat în spațiul aerian ucrainean, contrazicând relatările potrivit cărora drone rusești ar fi fost doborâte acolo de RAF, un eveniment care ar fi reprezentat o escaladare majoră a ostilităților dintre alianța occidentală și Moscova. Detalii aici

UPDATE 14:34 Resturi de drone au fost găsite sâmbătă și la o fermă din Grindu, județul Tulcea. Detalii, aici

UPDATE 14:23 Drona cu explozibil a fost detonată: „Detonarea controlată a încărcăturii a fost realizată în condiții de siguranță, fără a fi înregistrate incidente. Măsurile de protecție au fost ridicate, inclusiv măsurile privind restricționarea traficului rutier, iar persoanele evacuate revin la locuințe, cu excepția celor aflate în proximitatea locului unde dispozitivul s-a prăbușit, pentru continuarea cercetării la fața locului”.

UPDATE 14:14 S-a emis un mesaj de avertizare a populației prin sistemul de avertizare RO-Alert privind distrugerea încărcăturii dronei. În aceste momente s a dispus oprirea traficului în zona, în 15 minute se va efectua detonarea, anunță ISU Galați.

detonare-drona-galati

sursa foto: ISU Galați

UPDATE 13:03 „Violarea, din nou, a spațiului aerian românesc de către Rusia este un act iresponsabil și o încălcare gravă a dreptului internațional”, a scris și premierul Ilie Bolojan pe Facebook.

Mesajul integral:

„În noaptea trecută, o dronă de fabricație rusească a căzut în Galați și a afectat o gospodărie. În urma incidentului, am discutat cu toți factorii de decizie pentru a lua imediat măsurile necesare. Prioritatea Guvernului României rămâne protecția și siguranța cetățenilor. Au fost dispuse și măsuri diplomatice, inclusiv informarea partenerilor și a aliaților.

Violarea, din nou, a spațiului aerian românesc de către Rusia este un act iresponsabil și o încălcare gravă a dreptului internațional. O condamn fără rezerve și cer ferm Rusiei să înceteze imediat astfel de acțiuni.

Aceste incidente sunt o consecință a războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și generează riscuri pentru securitatea României și a statelor de pe Flancul Estic.

Evenimentele recente arată încă o dată cât de importante sunt siguranța cetățenilor și consolidarea securității naționale. Guvernul va acționa ferm și va folosi toate instrumentele pe care le are la dispoziție, inclusiv programul SAFE, pentru a reduce riscurile și pentru a întări apărarea țării.

Apărarea intereselor naționale impune întotdeauna o acțiune coordonată și responsabilă”.

UPDATE 12:55 În aceste momente a început deplasarea încărcăturii pe traseul de deplasare. Au fost evacuate un total de 535 persoane (220 din perimetrul stabilit și 315 de pe traseul de deplasare), anunță autoritățile.

UPDATE 12:25 Parchetul General anunță că monitorizează situația în zonă:

„Cu privire la evenimentele petrecute în cursul zilei de astăzi, 25 aprilie 2026, respectiv incidentele provocate de atacurile cu drone ale forțelor ruse asupra unor obiective din Ucraina, (în proximitatea frontierei fluviale cu România), precizăm următoarele:

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna Cristina Chiriac, a dispus monitorizarea situației din zonă, inclusiv a perimetrului afectat, în raza căruia au fost înregistrate distrugeri.

În acest sens, conducerea PÎCCJ se află în permanentă legătură cu echipele specializate aflate la fața locului.

Vom informa opinia publică pe măsura derulării evenimentelor”.

UPDATE 12:23 DSU anunță că 220 de persoane au fost evacuate preventiv până la această oră:

„În urma identificării elementelor provenite de la drona implicată în incident, au fost dispuse măsuri imediate pentru asigurarea siguranței populației.

Până la acest moment, 220 de persoane aflate în proximitatea zonei au fost evacuate preventiv, fără a fi înregistrate victime. Nicio persoană nu a fost transportată la spital.

Urmare a finalizării evacuării, echipele specializate intervin pentru ridicarea fragmentelor, acestea urmând a fi transportate în condiții de siguranță într-o zonă sigură, unde vor fi supuse procedurilor de detonare controlată, de către structurile competente în domeniu. Traseul de deplasare este: str. Sulfinei – str. Zimbrului – str. Traian – malul Lacului Brateș (aproximativ 2 km).

Menționăm că evacuarea de pe traseul de deplasare se realizează sub coordonarea IGSU, cu sprijinul Poliției și Jandarmeriei, până la trecerea convoiului. Măsurile adoptate au caracter preventiv și vizează eliminarea oricărui risc pentru populație și mediul înconjurător.

Recomandăm cetățenilor să respecte indicațiile colegilor din teren și să evite accesul în zona delimitată până la finalizarea intervenției.

Mulțumim tuturor pentru cooperare și înțelegere”.

UPDATE 12:18 Ministrul Apărării, Radu Miruță, spune că este vorba despre o dronă de tip Geran 2, model nou, fabricat în Rusia, care a zburat la altitudine joasă timp de aproximativ 4 minute, pe o distanță de 15 km, în spațiul aerian național. „După incidentul de azi-noapte, Statul Major al Apărării analizează rearanjarea dispozitivelor de monitorizare și apărare în zona graniței cu Ucraina”, a scris Miruță pe Facebook.

Mesajul integral:

„Războiul declanșat de Federația Rusă, chiar la granița noastră, este cât se poate de real. Este un război dur, cu consecințe dramatice pentru vieți omenești și cu efecte care, din păcate, ajung uneori să fie resimțite și pe teritoriul României, deși nu suntem parte a conflictului.
Noaptea trecută, locuitorii din Galați au trăit o astfel de situație, din păcate, și înțeleg perfect temerile oamenilor din zonă. În urma unui atac intens asupra infrastructurii din Ucraina din zona Reni, fragmente dintr-o dronă de fabricație rusească au ajuns și pe teritoriul României.
După motor și caracteristici, este vorba despre o dronă de tip Geran 2, model nou, fabricat în Rusia, care a zburat la altitudine joasă timp de aproximativ 4 minute, pe o distanță de 15 km, în spațiul aerian național.
Armata Română are capacitatea de monitorizare completă a spațiului aerian românesc, de la o anumită altitudine în sus.
Pentru zborul unor obiecte mici, la altitudini foarte joase, in zone cu relief care limitează capacitățile radar, sunt dezvoltate și integrate în sistemul național de monitorizare soluții radar „mobile”, locale, care “văd tot”. Dar da… numărul acestora este unul limitat și specialiștii militari le concentrează acolo unde riscurile sunt mai mari. Din evoluția atacurilor rusești în Ucraina aproape de granița României, până acum nu au fost indicii pentru o astfel de evoluție în zona în care s-au regăsit fragmentele de dronă azi-noapte.
În fiecare lună, MApN dezvolta soluții noi, fie prin achiziții de capabilități, fie prin replanificarea și integrarea diferită a capabilităților existente. Astfel, militarii Armatei Române acoperă în permanență riscuri care înainte erau neadresate.
După incidentul de azi-noapte, Statul Major al Apărării analizează rearanjarea dispozitivelor de monitorizare și apărare în zona graniței cu Ucraina.
Este important ca lucrurile să fie înțelese corect: nicio armată din lume nu poate intercepta resturi de dronă rezultate în urma unor atacuri masive, derulate in orice condiții de relief, la altitudini mici.
Dacă capabilitățile de apărare antiaeriană gândite și incluse în programul SAFE erau ieri în inventarul Armatei Române, chiar și în scenariul specific zborului printr-o anumită zonă de relief, la altitudine mică, de azi-noapte, cel mai probabil drona rusească ar fi fost observată și interceptată.
În cadrul MApN, împreună cu aliații din NATO și partenerii din Uniunea Europeană, lucrăm în fiecare zi pentru a anticipa și gestiona inclusiv cele mai puțin probabile scenarii de risc. Protejarea populației și a vieților omenești rămâne prioritatea noastră absolută.
Sunt în contact permanent cu colega mea, ministrul Afacerilor Externe, pentru ca Federația Rusă să primească un mesaj ferm în urma incidentului de noaptea trecută”.

UPDATE 11.25 Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, l-a convocat, luni, la sediul Ministerul Afacerilor Externe, pe ambasadorul Federației Ruse la București.

UPDATE 10:30 Forțele de ordine au evacuat 217 persoane din zona afectată, dintre care 11 cu probleme medicale anterioare sau greu transportabile au fost preluate cu ambulanțe SMURD, potrivit Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Evacuarea s-a realizat atât prin autoevacuare, cât și cu sprijinul Poliției și Jandarmeriei.

Toate persoanele au fost transportate în afara zonei de risc, iar peste 110 locuințe au rămas în supravegherea forțelor de ordine. Intervenția este în desfășurare, iar specialiștii continuă verificările pentru eliminarea oricărui pericol.

UPDATE 10:00 Autoritățile confirmă existența unei posibile încărcături explozive la drona prăbușită în Galați, iar zona este în curs de evacuare temporară. Fragmentele vor fi ridicate și distruse controlat, potrivit unui anunț comun al Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații.

Ministerul Apărării Naționale condamnă acțiunile Federației Ruse, pe care le califică drept „iresponsabile”, și subliniază că astfel de incidente arată „lipsa de respect față de normele de drept internațional” și pun în pericol siguranța cetățenilor români și securitatea colectivă a NATO.

UPDATE 09.30 Circa 555 de consumatori casnici şi non-casnici de pe mai multe străzi din municipiul Galaţi au rămas fără gaze naturale, sâmbătă dimineaţă, alimentarea fiind oprită de operatorul Distrigaz Sud Reţele la cererea reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), în contextul intervenţiei la locul prăbuşirii dronei ruseşti.

UPDATE 9.12 Specialiştii aflaţi la locul prăbuşirii dronei ruseşti, în zona Bariera Traian din municipiul Galaţi, au constatat o posibilă încărcătură explozivă, iar autorităţile au dispus evacuarea persoanelor din perimetrul afectat, pe o rază de 200 de metri, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

„Având în vedere incidentul din această dimineață, în urma căruia o dronă s-a prăbușit într-o zonă locuită și dat fiind faptul ca după verificările efectuate de către specialiștii aflați la fața locului, s-a constatat o posibilă încărcătură explozivă, autoritățile responsabile au dispus evacuarea persoanelor din perimetrul afectat, pe o rază de 200m.

Măsura a fost luată în scop preventiv pentru protecția populației din zonă, dar și pentru intervenția în siguranță a echipelor specializate și desfășurarea cercetărilor la fața locului. Evacuarea temporară are rolul de a facilita accesul autorităților abilitate, care vor evalua situația și vor lua toate măsurile necesare pentru gestionarea incidentului în condiții optime. Totodată, aceasta permite ridicarea aparatului prăbușit fără a pune în dificultate intervenția echipelor tehnice.

Drona va fi preluată și transportată într-o zonă sigură, unde va fi distrusă în condiții controlate, conform procedurilor legale. Întregul proces este realizat cu respectarea strictă a normelor de siguranță. Autoritățile subliniază că această măsură are un caracter preventiv și fac apel la cetățeni să rămână calmi, să respecte indicațiile primite și să se informeze doar din surse oficiale.”

UPDATE 8.20 Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a anunțat sâmbătă dimineața că zona în care s-a prăbușit drona rusească ar putea sa fie evacuată temporar, dar și că autoritățile responsabile fac evaluările necesare pentru a determina dacă drona era încărcată cu explozibil.

„15 drone au fost urmărite în permanență în proximitatea frontierei cu Ucraina, până au dispărut deasupra localității Reni, de unde s-au raportat imediat explozii multiple. Se pare că una din drone a scăpat din acest roi și a venit deasupra lacului Brateș, lovind, cum am spus, o proprietate în localitatea Galați”, a declarat Cristi Popovici, purtătorul de cuvânt al MApN, într-o intervenție la Digi24.

Acesta a mai precizat că autoritățile militare susțin autoritățile locale și este în curs o evaluare pentru a determina dacă drona era înarmată cu explozibil. Acesta a vorbit și despre posibilitatea evacuării preventive a zonei.
„Avem militari din batalionul 300 ISR, la fața locului, care sprijină poliția și IGSU pentru securizarea zonei. Avem un detașament de intervenție cu specialiști înm neutralizarea muniților care sunt la fața locului. Așteptăm evaluarea de la echipele noastre, nu putem confirma la un moment dat. Până acum, din toate resturile pe care aveam, am avut situații în față, 44 de situații până în prezent am avut drone sau resturi provenite de drone. Până acum nu au fost încărcate explozive la bord”, explică Popovici. 
„E posibil, ca să ridicăm de acolo fragmentele de dronă și să punem zona în siguranță, e posibil ca pe o rază de, nu știu, 20-30-50 de metri să fie evacuată zona, temporar, pentru câteva minute, câteva zeci de minute, până o luăm și până predăm resturile autorităților”, spune oficialul. 
ȘTIREA INIȚIALĂ

Fragmente de dronă au fost identificate, sâmbătă dimineață, în municipiul Galați, după ce forțele ruse au reluat atacurile asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, transmite MEDIAFAX.

Potrivit MApN, radarele românești au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian național, în zona județului Tulcea. În urma semnalării pericolului, două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită, au decolat la ora 02.00 din Baza 86 Aeriană de la Fetești.

La ora 02.14, Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU pentru instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, județul Tulcea, fiind transmis un mesaj RO-ALERT.

Aeronavele Eurofighter Typhoon au avut contact radar cu o țintă aflată la aproximativ 1,5 kilometri de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Potrivit MApN, piloții au avut autorizare de angajare a dronelor.

Radarele de la sol ale Ministerului Apărării au urmărit un grup de ținte până în zona localității Reni, unde au fost raportate mai multe explozii.

În jurul orei 02.31, locuitori din municipiul Galați au sunat la 112 pentru a semnala căderea unui obiect în zona Bariera Traian. Echipe specializate din IGSU și alte structuri ale MAI s-au deplasat la fața locului pentru cercetări.

Nu au fost raportate victime. Din primele evaluări, a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Fragmente de dronă au fost găsite în mai multe locuri din zonă, care a fost securizată de Poliția Română și de militari din MApN.

Ministerul Apărării Naționale a condamnat ferm acțiunile Federației Ruse, pe care le-a calificat drept „iresponsabile” și o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre.

MApN susține că astfel de incidente pun în pericol siguranța cetățenilor români și securitatea colectivă a NATO. România va continua, potrivit ministerului, să colaboreze cu aliații pentru monitorizarea și apărarea spațiului aerian național.

Comentarii
  • rusia mai are ambasada in romania? asta insemna sa fi prst!

  • Romania condamna ferm acțiunile Federatiei Ruse, nu-i asa? Calificam drept „iresponsabile” aceste actiuni, pun pariu.

  • Popa Buchholzer Marius

    Apropos, de cand polonezii au dat jos drona aia care a intrat pe la ei, s-a mai auzit de vreo drona intrata in spatiul arian polonez?

  • Romania se dezice de Galati, pentru a nu supara partenerii de la est.
    /
    Condamnam ferm amplasamentul gresit al orasului Galati, pe traiectoria dronelor partenerilor nostri
    /
    Romania va lua o decizie dupa ce toti stalpii din Galati vor fi avariati, nu doar unul.
    /
    Romania a dat asigurari ca Timisoara are sisteme active de aparare si e ferita de orice potential pericol dat de aceste drone

  • Viorel_Minculescu

    Rusia este un stat prietenesc, este vina Ucrainei, așa ne-a spus domnul spio ăăă parlamentar Simion!

  • andrew brandon

    Păi e ceva neclar.Ori drona a fost interceptată și distrusă în aer de forțele antiaeriene ucrainene la zona de frontieră cu România și fragmentele ei ,în urma acestei activități s-au prăbușit la Galați,ori drona a intrat pe teritoriul național din zona Reni pe deasupra lacului Brateș și a lovit locația din Galați referită.Lucrurile acestea trebuie lămurite .În primul caz asta e situația,n-ai ce-i face când ai război pe graniță,trebuie acceptată și ideea de pagube colaterale ca efect indirect al acestei stări.În cel de-al doilea caz însă,dacă drona a intrat pe teritoriul național cu totul și a lovit un punct de aici-cel din Galați-,acest lucru vădește incapacitatea actuală a statului român de a doborî ,intercepta/neutraliza dronele care pătrund pe teritoriul său național,incapacitate care eu cred că există,chiar și făcând abstracție de acest incident.

  • Returnati drona pe Kiseleff 6, ca nu-i a voastra s-o distrugeti controlat cand vreti voi!
    Plus ca vor veni altele, la Braila, la Buzau.. evacuati toata tara, nu doar 200m

  • Am înțeles situația.
    Ce n-am înțeles e de ce s-au mai ridicat avioanele din România?

    Nu pot să facă nimic.
    Puteau să facă măcar economie de carburant.

  • Deci avioanele au urcat sa vadă mai bine pe unde se prăbușește drona
    Oficial condamnam,chemăm,adică nimic
    Dar propagandistic iar o sa fim mari și tari,de neînfrant.

  • Nume utilizator

    Make Muskovia small again, dar ăla mic nu a zis nimic încă? Nu i-a dat voie Lazurcă să scrie pe FB?

  • andrew brandon

    Esre clar ca la ora actuala nu avem capacitati sufiente pentru detectarea dronelor care patrund in spatiul aerian national la altitudine joasa si in conditii de relief dificil.

  • IOAN FIERARU

    Aștept o mare adunare de protest organizată de Simion, Șoșoacă, Coarnă, Dogaru și POTaia în fața ambasadei Rusiei ! Rog poliția să verifice dacă Șorișoacă are lanțuri la ea, că nu cumva să se lege cu lanțurile de poarta ambasadei declarând greva foamei.

  • IOAN FIERARU

    Aștept o mare adunare de protest organizată de Simion, Șoșoacă, Coarnă, Dogaru și POTaia în fața ambasadei Rusiei ! Rog poliția să verifice dacă Șorișoacă are lanțuri la ea, că nu cumva să se lege cu lanțurile de poarta ambasadei declarând greva foamei.

  • Popa Buchholzer Marius

    ” … Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna Cristina Chiriac, a dispus monitorizarea situației din zonă, inclusiv a perimetrului afectat, în raza căruia au fost înregistrate distrugeri. …….. Vom informa opinia publică pe măsura derulării evenimentelor ….. ”

    Inceput in forta al procurorului genaral. Astaptam si soborul de preoti uitat in sertar pentru sfestanie!

  • Popa Buchholzer Marius

    Asteptam explicatiile puerile ale tuturor autoritatilor care au monitorizat cu atentie si ingrijorare ……

    Era un ministru care spunea ca nu avem capacitatea sa monitorizam toata granita. Fac pariu ca o monitorizam bine-merci pe la unguri, pe la sarbi, pe la bulgari ca acolo-i plin de drone rusesti! Pe la ucrainieni mai subtire ca-i treaba lor si se descurca ei cumva….. Din „greseala” si prostie au inceput sa cada si pe la noi. Dar noi ridicam F16 si Typhoone care vaneaza muste!

  • Romania este un stat al incompetentei. Majoritatea functionarilor romani, ca sunt civili sau militari sunt de o incompetenta care poate duce la pierderi de vieti omenesti. Clasa politica a pervetit in asemenea masura competenta si performanta incat toti se comporta parca ar fi lobotomizati. Fara actiune, fara rezultate. In Romania doar dupa ce se intampla o catastrofa/nenorocire cu morti si raniti, cateva zile tipa lumea, politicienii dau din colt in colt, dupa care totul se uita pana se mai intampla aceleasi nenorociri. Nimeni nu previne, dupa ce se intampla se face un “damage control” in sensul in care toti se spala pe maini ca sa nu para vinovati.
    PS Mediatorul este comandantul suprem al armatei. Nici cea mai mica incercare de a face ceva in acest sens. Omul asta munceste ceva?!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole