Home » Articole » Ninsori, polei şi vânt puternic în mai multe regiuni, până marţi seara

Ninsori, polei şi vânt puternic în mai multe regiuni, până marţi seara

978
Ninsori, polei şi vânt puternic în mai multe regiuni, până marţi seara
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o informare meteorologică de precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului şi o răcire accentuată a vremii, pentru cea mai mare parte a ţării, până marţi seara, transmite Agerpres.

Conform prognozei de specialitate, temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, pe parcursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei, iar începând cu seara zilei de luni şi până marţi seara, în special în Oltenia, Banat şi Transilvania, precum şi în zonele de munte. Pe arii restrânse se vor acumula cantităţi de apă de 5 – 10 l/mp, iar în zona montană şi în sud-vestul teritoriului de până la 15 l/mp. Se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 5 – 10 cm, iar la munte, în general, de 15 cm. Izolat se va forma polei sau gheţuş.

- articolul continuă mai jos -

În sud-vestul, sudul şi estul ţării, local vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45 – 50 km/h, iar în Munţii Banatului şi la altitudini mari în vestul Carpaţilor Meridionali rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

ANM avertizează că vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice, geroasă în noaptea de luni spre marţi (9/10 februarie) în Moldova şi estul Transilvaniei. Temperaturile maxime se vor încadra între -6 şi 3 grade, iar cele minime, în general, între -15 şi -5 grade Celsius.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole