G4Media.ro

Nicuşor Dan: Politicieni corupţi încearcă să-mi discrediteze activitatea. Vor răspunde în instanţă

Nicuşor Dan: Politicieni corupţi încearcă să-mi discrediteze activitatea. Vor răspunde în instanţă

Candidatul dreptei la Primăria capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că „anumiţi oameni din sfera corupţiei bucureştene” şi „unii politicieni corupţi” încearcă să-i discrediteze activitatea, subliniind că cei care vor încerca să inventeze false dosare şi dovezi împotriva sa vor răspunde în instanţă.

„De ani de zile, anumiţi oameni din sfera corupţiei bucureştene – deranjaţi de acţiunile noastre – şi unii politicieni corupţi au încercat să-mi discrediteze activitatea. Deşi au plătit bine pentru acest scop, nu au găsit nimic, dar asta nu i-a oprit să fabrice zvonuri şi insinuări calomnioase. Asta s-a întâmplat inclusiv în campaniile precedente în care am fost implicat, asta fac şi acum. Nu mă impresionează. Mi-am asumat de la început că voi deranja, am ştiut că vor exista astfel de reacţii. Cu Asociaţia Salvaţi Bucureştiul ne luptăm de ani buni pentru binele oraşului, care nu se suprapune cu binele lor. Sunt convins că vor încerca să fabrice, în continuare, probe aşa-zis compromiţătoare, să inventeze false dosare şi dovezi. Nu există om cinstit în Bucureşti care să mă arate cu degetul. Ceilalţi vor răspunde pentru fiecare insinuare, pentru fiecare acuzaţie nefondată, pentru fiecare calomnie. În instanţă. Ca să nu ne mai pierdem timpul în dezbateri publice menite să deturneze atenţia de la dezastrul pe care l-au făcut în Bucureşti”, a scris Nicuşor Dan, joi, pe Facebook.

El susţine că „Firea, Bădulescu şi ceilalţi pesedişti sunt speriaţi acum mai mult decât oricând că nu vor mai profita de pe urma acestui oraş, la conducerea căruia au ajuns fără cunoştinţe, fără viziune, fără voinţa de a face bine”.

„Au băgat în faliment un oraş cu un buget enorm, au otrăvit aerul, ne-au sufocat traficul. Şi asta vor să facă în continuare. Ceea ce nu înţeleg ei este că a venit timpul să plece, să ne lase. Să ne lase oraşul în pace, să nu ne mai polueze cu mizeria lor morală, cu incompetenţa lor, cu interesele lor politice şi financiare. Le transmit că nu suntem toţi ca ei. Există şi oameni cinstiţi. Peste două milioane numai în Bucureşti”, spune Nicuşor Dan.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. Nicusor,
    Ghidează-te si tu după proverbul: „Câinii latră, ursul merge”, că de potăi râioase dresate să te muste de glezne e plin locul…!
    Atentie: a nu se confunda cu:”Câinii latră, caravana trece”…!

  2. Bucurestenii stiu deja angajamentul total ,nu de ieri nu de azi , de multa vreme , pe care l-ati pus la dispozitia cetatenilor in ceea ce priveste Bucurestii . Sunteti de peste 14 ani ancorat in toate problemele bucurestenilor si chiar daca acum unii incearca sa va asocieze numele cu vreo posibila frauda sau cu numele unor oameni contestati in viata publica , doar adresati-va justitiei si aratati astfel adevarul . Cistigati de departe mandatul de primar general , greul vine dupa si stiti foarte bine in ce consta el .Este clar ca toti cei atasati -dreptei – va vor vota ca primar si isi vor pune votul ,de suflet, atasat unui partid doar pe listele de consilieri . Aveti totusi doua pirghii importante in a potoli pe oricare razvratit din noul consiliu ce va rezulta in urma alegerilor . Neimplicarea dumneavoastra in afaceri dubioase si stiinta apelarii de urgenta la justitie in cazul cind cineva va dori sa va atace nedrept . Cum sunteti specialist nu numai in problemele bucurestilor totul va v-a fi astfel la indemina . Va urez succes d-voastra si echipei d-voastra .

  3. Arde-i pe tirtani!

  4. Si care este activitatea ta, domnule Plicușor Ban? Ma refer la activitatea constructiva, nu aia destructiva cu care ne-ai obisnuit de cand te stim.

    • chiar habar nu ai

    • Eugene. Jenucule ! Sa distrugi clica de borfasi e o activitate constructiva.

    • Eugen, hai mars de aici.

    • Activitatea ta care e? Sa arunci cu noroi , domnule Eugen ? Ce activitate constructiva ai?

    • Doamna Nicoleta, nu conteaza activitatea mea constructiva deoarece eu nu candidez la primaria unui oras cu milioane de oameni. Si nu inteleg de ce spuneti ca am aruncat cu noroi, eu doar am rezumat activitatea lui Nicusor Dan la primaria Bucurestiului. Daca toata activitatea ta a constat in a te opune unor proiecte (bune sau rele) pentru Bucuresti, asta nu inseamna ca ai si capacitatea sa construiesti ceva pentru acest oras. Personal, ND mi se pare un om prea moale pentru un functia de primar al unui oras de dimensiunea Bucurestiului iar interesele din spatele lui o sa-l transforme intr-o dezamagire pentru persoanele care isi pun increderea in el. Este doar o parere personala, rog postacii sa se abtina de la comentarii toxice si jigniri la adresa mea. Multumesc

  5. Eu cred ca nu vei învinge caracatița psd, PNL,… Mai bine era o candidatura indepententa, decât susținut de pnl. Ei sunt toți unul.

    • Eu astept sabotajul inevitabil, PNL il va arunca pe Nicusor peste bord in ultimul moment.

    • iar bati guba degeaba

  6. Penalii din politica nu pot decredibiliza o persoana onesta , perseverenta si cinstita. Nu va fi usor , caci lichelele vor sabota in continuare. Dar tenacitatea Dlui N. Dan. este apreciata de catre numerosi bucuresteni. Sustinere siSucces.

  7. M-am uitat la Digi la emisiunea cu Nicusor Dan. O mare dezamagire, domnu’ Dan. La intrebari pertinente raspunde „ca pe Dambovita” : „sa vedem, sa analizam…a fi candidat de dreapta nu inseamna ca uitam de stanga…balonul e rotund…” intr-un cuvant – vorbe de lemn. S-a remarcat prin procese intentate administratiei Bucuresti, nu prin proiecte personale contructive. Daca ajunge primar general, o sa-l puna PSD-ul pe linie moarta, asa cum a patit cu USR cand a fost zburat si nici nu va stii ce i s-a intamplat. Un alt filfizon ce vrea si el un post de functionar public.

    • Nickname-ul dvs se scrie cu ”a” sau cu…”ă”? Intreb intrucat sunt in cautare de personal…

  8. Nicu$oare, mai bine ai lasă plângerile și smiorcaielile și te-ai lupta pentru un proiect viabil pentru capitală, la muncă!

  9. Pai da! Ce altceva sa faci! Acum ne spui ce se va intampla daca vei iesi PG: procese peste procese, nimic de administratie, nimic in folosul oamenilor. Ce ai facut tu in folosul oamenilor: nimic! Esti o nulitate care da din gura! Vai de noi daca iese asta!

  10. Papagalul ăsta în afară de procese și gură multă nimic nimic .Nicușor pentru USR a fost ca Antonescu pentru PNL ,au vândut partidul unor lepre care acum se dau de neînlocuit un profesor mediocru și unul care nu nimerește tastele

  11. Păi, ce putea să facă?! Nu a ajuns în poziția de a avea pârghiile pentru a putea decide… lupta prin instanțele cu influență roșie nu este deloc ușoară…

    • Da, dar macar sa ne spuna care este viziunea lui nu ca ceilalti nu au niciuna, stim asta, nu sa intre in aparare si sa se justifice ca un copil. Sau este media care-l prezinta doar din unghiul asta? Unde spune el ce vrea sa faca pt Bucuresti? Este momentul sa ne entuziasmeze nu sa ne pregateasca pentru scenarii probabile de campanie.

  12. Adevarul e ca suntem mult prea prosti, lenesi si tembeli pentru un om cu bun simt ca ND!
    “Prostia e nemuritoare”, afirma resemnat, în urmă cu aproximativ 120 de ani, I. L. Caragiale. Nimeni nu a găsit până acum un argument prin care să combată afirmaţia scriitorului român sau vorbele pline de duh despre nerozie ale unor filosofi sau cercetători celebri.