
METEO Cod galben de vânt puternic, în judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei / Cod galben de caniculă, luni, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt
Meteorologii au emis, pentru duminică, o atenţionare Cod galben de vânt puternic, pentru 13 judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, unde se vor atinge viteze de 50-70 de kilometri pe oră, la rafală. Luni, va fi în vigoare un Cod galben de caniculă şi disconfort termic, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt, unde temperaturile maxime vor atinge 35-37 de grade, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă duminică, între orele 11.00 şi 21.00, în judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa şi parţial în Călăraşi, Ialomiţa, Vrancea, Bacău, Neamţ şi Suceava.
”În Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, temporar vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h”, a arătat ANM.
De altfel, intensificări ale vântului vor fi, local, şi în zona montană înaltă, cu viteze de peste 70…80 km/h.
O altă atenţionare Cod galben, vizând caniculă şi disconfort termic, va fi în vigoare luni, între orele 12.00 şi 21.00, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt.
”În vestul şi sudul Olteniei va fi caniculă şi se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 35 şi 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, au arătat meteorologii.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.