
Marea Britanie anunţă restabilirea relaţiilor diplomatice cu Siria
Regatul Unit a anunţat sâmbătă restabilirea relaţiilor sale diplomatice cu Siria, întrerupte de mai bine de un deceniu, cu ocazia primei vizite la Damasc a ministrului său de externe, David Lammy, de la căderea lui Bashar al-Assad în decembrie, relatează AFP, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Acest progres diplomatic pentru noile autorităţi islamiste survine în timp ce ele încearcă să reconstruiască ţara, devastată de peste 13 ani de conflict, şi să relanseze economia în declin.
Războiul a fost declanşat în 2011 de reprimarea manifestaţiilor în favoarea democraţiei, iar numeroase ţări europene, cum ar fi Regatul Unit, s-au poziţionat împotriva preşedintelui Bashar al-Assad.
Londra s-a asociat în mod special cu sancţiunile internaţionale impuse împotriva Damascului şi apoi şi-a închis ambasada.
„Regatul Unit îşi reia relaţiile diplomatice deoarece este în interesul său să ajute noul guvern să onoreze angajamentul său de a construi un viitor stabil, mai sigur şi mai prosper pentru toţi sirienii”, a declarat Lammy, citat într-un comunicat al serviciilor sale, în timpul acestei prime vizite ministeriale britanice în Siria din ultimii 14 ani.
Preşedinţia siriană a raportat anterior despre o întâlnire la Damasc între Lammy şi preşedintele sirian interimar Ahmad al-Shareh. Ministrul britanic s-a întâlnit, de asemenea, cu omologul său sirian, Assaad al-Shaibani.
Discuţiile s-au axat pe „relaţiile bilaterale (…) şi modalităţile de întărire a cooperării, precum şi pe evoluţiile regionale şi internaţionale”, conform preşedinţiei.
Lammy a subliniat că o Sirie stabilă ar fi benefică pentru ţara sa, permiţând „reducerea riscului de migraţie ilegală, asigurarea distrugerii armelor chimice” de la precedentul regim, precum şi „lupta împotriva ameninţării teroriste”.
Acestea sunt îngrijorările împărtăşite şi de alte ţări occidentale, care şi-au reluat relaţiile cu noul guvern sirian, în ciuda preocupărilor legate în special de soarta minorităţilor.
Noile autorităţi contează pe sprijinul lor pentru a da startul etapei de reconstrucţie, al cărei cost este estimat de ONU la peste 400 de miliarde de dolari.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe britanic, Londra s-a angajat să aloce 129 de milioane de dolari suplimentari pentru a oferi „asistenţă umanitară de urgenţă” sirienilor şi a susţine reconstrucţia.
În martie, Regatul Unit s-a angajat să mobilizeze până la 190 de milioane de euro în favoarea Siriei.
Damascul a cunoscut o activitate diplomatică intensă de când forţele islamiste au încheiat, pe 8 decembrie, un jumătate de secol de putere unică a clanului Assad asupra Siriei.
În mai, Statele Unite şi Uniunea Europeană au anunţat ridicarea sancţiunilor economice împotriva Siriei.
În aceeaşi lună, ministrul sirian al Apărării, Mourhaf Abou Qasra, s-a întâlnit cu o delegaţie oficială britanică, conform ministerului său.
În aprilie, guvernul britanic a anunţat ridicarea sancţiunilor impuse ministerelor siriene de Interne şi Apărare sub Assad.
Londra a indicat, de asemenea, ridicarea sancţiunilor împotriva diverselor grupuri media şi agenţii de informaţii, precum şi împotriva unor sectoare ale economiei, în special serviciile financiare şi producţia de energie.
În martie, Regatul Unit a ridicat, de asemenea, sancţiunile împotriva a 24 de entităţi, inclusiv a băncii centrale siriene.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.