Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Afacerilor Interne din România avertizează că pe rețelele de socializare circulă un mesaj fals atribuit sistemului RO-Alert, care are scopul de a crea panică în rândul populației.
Potrivit MAI, mesajul – care anunță o presupusă „alertă extremă” și recomandă populației să nu iasă din case – nu a fost emis de autorități. „Acest mesaj NU a fost emis de Ministerul Afacerilor Interne sau de structurile partenere”, au transmis reprezentanții instituției.
Autoritățile recomandă cetățenilor să se informeze doar din surse oficiale și să evite distribuirea informațiilor neverificate, care pot amplifica starea de panică.
Sistemul RO-Alert este utilizat exclusiv pentru transmiterea de avertizări reale privind situații de urgență, iar orice mesaj suspect trebuie verificat înainte de a fi redistribuit.