Home » Articole » Macron către Europa de Est: Ar fi trebuit să vă ascultăm în privinţa Rusiei/”Unii au spus că aţi ratat o ocazie de a tăcea. Cred că am pierdut şi noi o oportunitate de a vă asculta.”

Macron către Europa de Est: Ar fi trebuit să vă ascultăm în privinţa Rusiei/”Unii au spus că aţi ratat o ocazie de a tăcea. Cred că am pierdut şi noi o oportunitate de a vă asculta.”

Macron către Europa de Est: Ar fi trebuit să vă ascultăm în privinţa Rusiei/"Unii au spus că aţi ratat o ocazie de a tăcea. Cred că am pierdut şi noi o oportunitate de a vă asculta."
Sursa foto: European Council
Ascultă articolul

Preşedintele Emmanuel Macron a recunoscut miercuri că Franţa ar fi trebuit să acorde mai multă atenţie statelor est-europene, care avertizaseră în legătură cu o Rusie beligerantă înainte ca forţele Moscovei să invadeze Ucraina, relatează Reuters.

Emmanuel Macron a declarat la un forum de securitate găzduit de Bratislava că nu ar trebui să existe o divizare între „Vechea Europă” şi „Noua Europă”, referindu-se la divergenţele de durată dintre membrii estici şi cei vestici ai Uniunii Europene cu privire la chestiuni precum Rusia.

- articolul continuă mai jos -

„Unii au spus că aţi ratat o ocazie de a tăcea. Cred că am pierdut şi noi o oportunitate de a vă asculta. Acest timp s-a încheiat”, a spus Macron, întrerupt de aplauze, în timpul unui discurs susţinut la centrul de reflecţie GLOBSEC din capitala slovacă, Bratislava.

El a făcut aluzie la o remarcă din 2003 a preşedintelui francez de atunci, Jacques Chirac, care a spus că naţiunile est-europene care s-au alăturat Statelor Unite şi Marii Britanii în decizia lor de a invada Irakul în acel an, în timp ce aliaţi occidentali majori, inclusiv Franţa şi Germania, se opuneau vehement, au pierdut o „bună ocazie de a tăcea”. Remarca a şocat ţările est-europene şi a contribuit la o neîncredere de durată faţă de Paris din partea celor mai noi membri ai UE, neîncredere ce a reapărut după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.

În urma invaziei, ţări din estul UE, precum Polonia, l-au criticat pe Macron pentru că a menţinut deschise canalele de comunicare cu liderul rus Vladimir Putin sau pentru că a spus că Rusia nu ar trebui să fie „umilită” în timpul eforturilor internaţionale de a pune capăt conflictului din Ucraina.

Miercuri, Macron a mai spus că Europa ar trebui să îşi construiască propria industrie de apărare şi să nu se bazeze doar pe Statele Unite pentru protecţie, deşi a recunoscut că sprijinul american în bani şi materiale a fost crucial pentru formarea unui front credibil împotriva Rusiei.

„Să fim recunoscători şi să le mulţumim Statelor Unite. Dar este această administraţie aici pentru totdeauna?” s-a întrebat Macron, aluzie la perspectiva alegerilor prezidenţiale din SUA din 2024.

„De aceea, un pilon european de apărare în NATO este indispensabil”, a punctat el, reluând o teză pe care o susţine de mult timp.

Statele Unite au alegeri prezidenţiale în noiembrie 2024, iar Donald Trump – care, atunci când a fost preşedinte, a declarat că ţările europene ar trebui să plătească mai mult pentru propria apărare – intenționează să candideze din nou din partea republicanilor.

Macron a mai spus miercuri că Rusia a suferit eşecuri clare în război, inclusiv prin aderarea Finlandei la NATO şi pierderea legitimităţii pe scena mondială.

„Războiul este departe de a se încheia, dar un lucru este clar: Ucraina nu va fi cucerită. Putem vedea că ceea ce trebuia să fie o operaţiune specială este deja un eşec geopolitic”, a conchis Macron.

Comentarii
  • Europa nu are doua categorii de state, estice și vestice, ci trei. “Vechea Europa” occidentala, “Noua Europa” orientala, fără Bulgaria și România și cea de a treia categorie, Bulgaria și România.

    Aceasta se vede in mod clar in atitudinea statelor membre fata de accesul la Spațiul Schengen și, implicit, la o piața comuna europeană.

    Dacă Germania, Franța, Olanda ar cere cu adevărat ca Bulgaria și România sa fie tratate la fel precum Croația, spre exemplu, sau precum Lituania șamd., acest lucru s-ar întâmpla cu siguranța.

    Ma tem însă ca domnul Macron este puțin ipocrit și nu dorește deloc o Europa unita, ci o Europa care sa se subordoneze intereselor Franței.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole