
Macedonia de Nord declară stare de urgenţă din cauza incendiilor de pădure
Guvernul Macedoniei de Nord a declarat marţi stare de urgenţă pe o perioadă de 30 de zile în toată ţara din cauza incendiilor de pădure agravate de secetă, căldură extremă şi vânturi puternice, informează EFE, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Acest lucru necesită o abordare integrată şi o acţiune coordonată din partea tuturor instituţiilor relevante: Armată, Poliţie, Pompieri, Centrul de Management al Crizelor, Direcţia de Protecţie şi Salvare şi municipalităţi”, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului, Marija Miteva, într-o conferinţă de presă la Skopje.
Pe scurt, starea de urgenţă înseamnă mobilizarea tuturor resurselor disponibile, a subliniat Miteva.
Circa 1.000 de oameni, inclusiv voluntari, se luptă cu cele nouă incendii de pădure active din ţară.
În ultimul val de incendii, un om şi-a pierdut viaţa luni, în apropierea capitalei.
Terenul muntos pe care sunt active incendiile, temperaturile ridicate şi vânturile puternice din sud reprezintă o provocare pentru echipele de intervenţie.
Un val de căldură a afectat întreaga regiune balcanică din iunie, temperaturile depăşind adesea 40 de grade.
La Skopje, luni s-au înregistrat 42,2 grade Celsius, puţin sub recordul istoric de 42,8 grade Celsius măsurat în capitală în 2007.
Cea mai ridicată temperatură din Macedonia de Nord, de 45,7 grade Celsius, a fost înregistrată pe 24 iulie 2007, în oraşul Demir Kapija, în partea centrală a ţării.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.