Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru mulți oameni, injecțiile pentru slăbit au reușit ceea ce dietele nu au făcut niciodată. Zgomotul constant din fundal, impulsul de a mânca chiar și atunci când senzația de sațietate era prezentă, pare să se oprească, scrie BBC.
Dar ce se întâmplă atunci când tratamentul este întrerupt?
Pentru Tanya Hall, acest moment a fost încercat de mai multe ori. De fiecare dată când a renunțat la injecții, senzația de foame a revenit brusc și intens. „Este ca și cum s-ar aprinde un întrerupător și, dintr-o dată, foamea devine copleșitoare”, povestește ea.
Medicamentele din clasa GLP-1, care imită un hormon natural responsabil de reglarea apetitului, au schimbat radical viețile multor persoane. Au adus nu doar o transformare fizică, ci și una psihologică, oferind un sentiment de control care anterior părea imposibil.
Totuși, aceste tratamente sunt relativ noi, iar efectele utilizării lor pe termen lung sunt încă analizate. În plus, pentru cei care le plătesc din surse proprii – aproximativ 1,5 milioane de persoane doar în Marea Britanie – menținerea tratamentului pe termen lung presupune costuri considerabile.
Întrebarea rămâne deschisă: pot fi folosite la nesfârșit sau trebuie, la un moment dat, întrerupte?
Pentru Tanya, manager de vânzări într-o companie mare din industria fitnessului, injecțiile au început ca un experiment. Se simțea invizibilă profesional din cauza greutății și suspecta că nu era luată în serios din acest motiv. După ce a slăbit, reacțiile din jur au confirmat temerile ei: complimentele și respectul au devenit mai frecvente.
Primele luni de tratament au venit însă cu efecte adverse – greață, insomnii, dureri de cap și chiar căderea părului, un fenomen asociat uneori cu pierderea rapidă în greutate. Rezultatele au fost, totuși, spectaculoase: peste 38 de kilograme pierdute în decurs de un an și jumătate.
De fiecare dată când a încercat să renunțe la Wegovy, Tanya spune că, în doar câteva zile, ajungea să mănânce compulsiv, cu un sentiment profund de pierdere a controlului. Dilema este constantă: să continue tratamentul și să accepte efectele secundare sau să se aventureze într-un teritoriu necunoscut.
Producătorul medicamentului subliniază că astfel de decizii trebuie luate împreună cu un specialist și că efectele secundare trebuie evaluate atent.
Potrivit medicului specialist în stil de viață Hussain Al-Zubaidi, oprirea bruscă a tratamentului poate fi comparată cu „săritul de pe o stâncă”. Mulți pacienți renunță atunci când ajung la doza maximă și la greutatea dorită, iar revenirea apetitului poate fi rapidă, chiar de a doua zi.
Datele existente sugerează că, la unu până la trei ani după oprirea tratamentului, între 60% și 80% din greutatea pierdută poate fi recâștigată. Acest risc face ca tranziția să fie una extrem de sensibilă.
Ellen Ogley a decis să înceapă tratamentul într-un moment critic al vieții. Greutatea ei ajunsese la un nivel care punea în pericol o intervenție chirurgicală importantă. Pentru ea, medicamentul a fost „ultima șansă”.
Se descria ca o persoană care mânca emoțional, fără filtru: mâncatul era reacția la orice stare, bună sau rea. Odată cu tratamentul, acest impuls s-a estompat, oferindu-i spațiul necesar pentru a-și reconstrui relația cu alimentația.
În cele 16 săptămâni de tratament, urmate de o perioadă de reducere treptată a dozei, Ellen a slăbit peste 22 de kilograme. A început să se informeze despre nutriție, să construiască un regim echilibrat și să folosească sportul ca mecanism de reglare emoțională.
După oprirea tratamentului, greutatea a început să crească ușor, lucru care a afectat-o psihologic. Cu toate acestea, consideră că sprijinul și strategiile construite în timpul tratamentului au ajutat-o să rămână pe un drum sustenabil.
Specialiștii subliniază că suportul post-tratament este esențial. În Marea Britanie, autoritatea în domeniu recomandă ca pacienții să beneficieze de cel puțin un an de consiliere și planuri personalizate după oprirea injecțiilor. Pentru cei care apelează la tratamente private, acest sprijin nu este întotdeauna garantat.
Tanya a ales să continue tratamentul. Frica de a recâștiga rapid greutatea pierdută este, pentru moment, mai puternică decât dorința de a renunța. Ellen, în schimb, simte că acest capitol s-a încheiat și că viața după injecții poate fi gestionată pe termen lung.
Specialiștii avertizează că obezitatea nu este doar o problemă hormonală și că mediul, stilul de viață și relația cu mâncarea joacă un rol major. Fără schimbări reale în aceste zone, oprirea tratamentului poate deveni un joc de noroc.
Pentru unii, injecțiile rămân o soluție pe termen lung. Pentru alții, ele sunt un instrument temporar care deschide calea către transformări mai profunde.
Ceea ce devine clar este nevoia unei strategii de ieșire bine gândite – și a unui sistem de sprijin care să nu se oprească odată cu ultima injecție.