Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul de Externe al Indiei a declarat că este „profund îngrijorat” de escaladarea conflictului din Ucraina, după ce zeci de rachete rusești au lovit luni mai multe orașe, transmite Sky News.
Purtătorul de cuvânt Arindam Bagchi a declarat că India este dispusă să sprijine „toate încercările” de dezescaladare în următoarele săptămâni.
„Reiterăm faptul că escaladarea ostilităților nu este în interesul nimănui”, a spus el.
„Solicităm încetarea imediată a ostilităților și revenirea urgentă la calea diplomației și a dialogului”.
Comisia Europeană a condamnat anterior loviturile ca fiind „odioase”, după ce s-a aflat că cel puțin 11 persoane au murit în explozii, iar peste 64 au fost rănite.
Alta care e ingrijorata ca si China. vai vai cat de ingrijorati is ei prin declaratiile din media.
Iata ca azi am aceeasi importanta ca ministrul de externe din India. Pentru ca spun si eu ca sunt ingrijorat de ce face Rusia cu acelasi rezultat: pe toata lumea o doare in c*r de ce zic.
Dar nu suficient de profund incat sa opreasca viramentele de bani la bugetul rusiei.
Pai inainte de toate nu crezi ca ar trebui sa isi scada EU consumul de la rusi, macar pana la nivelul Indiei ? Sau nu ai vrea mai bine ca Ucraina sa nu mai permita tranzitul gazului rusesc pe teriotoriu sau ? De ce nu renunta prima Ucraina la taxele de tranzit ?