
În Gaza se desfăşoară „cel mai grav scenariu de foamete”, potrivit unui raport de specialitate
„Cel mai grav scenariu de foamete este în desfăşurare în Fâşia Gaza” din cauza intensificării luptelor, a strămutării masive a populaţiei şi a restricţiilor privind ajutorul umanitar, conform raportului IPC (Clasificarea Integrată a Fazelor de Securitate Alimentară) publicat marţi, citat de agențiile de știri AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Criza umanitară din teritoriul palestinian, devastat de aproape 22 de luni de război, „a atins un punct de cotitură alarmant şi mortal”, se arată în raport, rezultatul muncii unor organizaţii non-guvernamentale, instituţii regionale şi agenţii specializate ale ONU.
Distribuirea de alimente pe cale aeriană autorizată recent de Israel „nu va fi suficientă pentru a inversa catastrofa umanitară”, avertizează documentul, adăugând că paraşutările sunt mai scumpe, mai puţin eficiente şi mai periculoase decât livrările pe cale rutieră.
În luna mai, un raport precedent IPC, care evaluează nivelul de insecuritate alimentară pe cinci niveluri, a clasificat 1,95 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza (93% din total) într-o situaţie de „criză” (nivelul 3), între care 925.000 la nivelul 4 (urgenţă) şi 244.000 în situaţie de dezastru (nivelul 5). O nouă analiză numerică a situaţiei este în curs de desfăşurare, indică noul raport.
„Decese în masă”
Alerta IPC este lansată în contextul în care Naţiunile Unite au avertizat împotriva oricărei utilizări a foametei ca armă de război, iar presiunea internaţională asupra Israelului este în creştere pentru a pune capăt blocadei totale asupra Gazei impuse în martie.
„Cele mai recente date indică faptul că pragurile de foamete au fost atinse (…) în cea mai mare parte a Fâşiei Gaza”, se arată în raport, adăugând că „una din trei persoane petrece mai multe zile fără să mănânce”.
„Peste 20.000 de copii au fost trataţi pentru malnutriţie acută între aprilie şi mijlocul lunii iulie, inclusiv peste 3.000 care sufereau de malnutriţie severă. Spitalele au raportat o creştere rapidă a deceselor legate de foamete în rândul copiilor sub cinci ani, cu cel puţin 16 decese raportate din 17 iulie”, adaugă documentul.
„Sunt necesare acţiuni imediate şi la scară largă pentru a pune capăt ostilităţilor şi a permite accesul umanitar neîngrădit”, subliniază consorţiul de autori. „Lipsa acţiunii acum va duce la decese în masă în mare parte a Fâşiei Gaza”, avertizează raportul.
Armata israeliană a anunţat duminică o pauză limitată a ofensivei sale în Fâşia Gaza, unde agenţiile internaţionale au reluat distribuirea ajutorului umanitar pentru prima dată în luni de zile. Cu toate acestea, Israelul şi-a continuat ofensiva în afara orelor şi zonelor acoperite de această „pauză tactică” zilnică, de la 10:00 la 20:00 (7:00 la 17:00 GMT), în unele zone.
Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul fără precedent asupra Israelului al mişcării islamiste palestiniene Hamas din 7 octombrie 2023. Acest atac a dus la moartea a 1.219 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale. Ofensiva israeliană lansată ca răspuns în Fâşia Gaza a provocat cel puţin 59.921 de morţi, majoritatea civili, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii din teritoriul palestinian, considerate fiabile de ONU.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.