Home » Orașul meu » Timișoara » Impozite cu aproape 80% mai mari aprobate la Timișoara, în 2026

Impozite cu aproape 80% mai mari aprobate la Timișoara, în 2026

1940
Impozite cu aproape 80% mai mari aprobate la Timișoara, în 2026
Timi;oara de sus FOTO Visit Timișoara
Ascultă articolul

Creșterea impozitelor și taxelor este pusă de municipalitatea timișoreană pe seama legii privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice, respectiv pe Codul Fiscal, relatează opiniatimisoarei.ro

În ceea ce privește impozitele pentru clădirile rezidențiale din proprietatea persoanelor fizice, acestea au fost majorate cu aproximativ 79% a valorii în lei/mp și au fost eliminate reducerile în funcție de vechimea imobilului, care erau de 10%, 30% și 50%. Pentru un apartament cu o cameră de 23 mp aflat în zona A și într-o clădire veche, impozitul va fi cu aproximativ 150 de lei mai mare.

- articolul continuă mai jos -

Un apartament cu două camere, având 50 mp și situat în zona B, ar trece de la un impozit de 119 lei la 447 de lei, iar pentru un apartament cu trei camere, de 65 mp, amplasat în zona C, diferență estimată ar fi de circa 410 lei.

Va fi inclusă și norma de poluare în formula de calcul pentru impozitul pentru mijloacele de transport, alături de capacitatea cilindrică. De exemplu, pentru un autoturism cu capacitate cilindrică de 1.598 cmc, impozitul anual ar putea ajunge la aproximativ 230 lei în cazul normelor Euro 0 – 3 și la aproape 200 lei în cazul normei Euro 6, față de 143 lei în prezent.

Pentru un autoturism cu capacitate cilindrică de 3.100 cmc, impozitul este estimat la 7.600 lei pentru normele Euro 0 – 3 și la 6.900 lei pentru normă Euro 6, comparativ cu 10.375 lei în prezent. Pentru autoturismele hibride cu emisii peste 50 g C02/km este estimat un impozit de circa 200 lei.

Pentru autoturismele electrice, scutite până în prezent, este introdusă o taxă anuală de 40 de lei. Totodata, scutirile aplicate pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum și cele acordate instituțiilor coordonate de Ministerul Educației, Ministerul Cercetării, Ministerul Familiei și federațiilor sportive, au fost de asemenea eliminate. Citește mai mult pe opiniatimisoarei.ro

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole