G4Media.ro

Greta Thunberg şi-a reluat protestele în faţa Parlamentului suedez: „Grevă şcolară pentru…

Sursa foto: Greta Thunberg / Twitter

Greta Thunberg şi-a reluat protestele în faţa Parlamentului suedez: „Grevă şcolară pentru climă”

După o lungă perioadă de proteste online, tânăra activistă de mediu Greta Thunberg a revenit vineri în faţa clădirii Parlamentului suedez pentru un protest privind schimbările climatice, relatează dpa, citată de Agerpres.

Împreună cu alţi câţiva protestatari, Greta Thunberg, purtând o pancartă cu faimosul ei mesaj „Grevă şcolară pentru climă” şi o mască cu logo-ul „Fridays for Future” („Vineri pentru Viitor”), a revenit la locul ei iniţial din Stockholm, potrivit fotografiilor postate de ea pe Instagram şi Twitter.

„Astăzi ne-am întors în faţa Parlamentului. Însă pandemia este încă departe de a se fi sfârşit, aşa că vom continua să ne adunăm în număr cât mai mic şi să acţionăm în conformitate cu restricţiile locale”, a scris ea.

Thunberg a început să-şi organizeze protestele pentru climă în faţa clădirii Parlamentului Suediei în august 2018, cerându-le politicienilor să-şi intensifice acţiunile împotriva schimbărilor climatice. În câteva luni a apărut mişcarea „Fridays for Future”, provocând proteste în masă la care au participat sute de mii de persoane, în principal tineri, în întreaga lume.

Cu toate acestea, pandemia de coronavirus a oprit temporar aceste manifestaţii la scară largă.
În imposibilitatea de a-şi organiza personal protestele de vineri, Thunberg a postat online imagini din locuinţa ei purtând o pancartă cu mesajul „Grevă şcolară pentru climă”.

În martie, ea a organizat un protest în faţa reprezentanţei Comisiei Europene la Stockholm pentru a protesta împotriva politicii agricole a UE, iar în aprilie a publicat o poză cu ea într-o zonă defrişată din centrul Suediei.

Sursa foto: Greta Thunberg / Twitter

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

36 comentarii

  1. s-a stricat mult ingrijirea psihiatrica in suedia

  2. Credeam ca protestează împotriva North stream 2

  3. Asta nu sufera de Sindromul Asperger?

  4. Cretina asta a abandonat scoala acu cativa ani. Acu traieste din copeicile date de mujici

    • Generatia actuala nu se gandeste la viitor, iar tu esti dovada acestei lipse de gandire.

      Copiii vor face ce pot pentru a se asigura ca vor avea o viata normala, care nu va fi complet distrusa de schimbarile climatice.

    • @gunoi: astia mai slabi de minte, ca tine, merg dupa fenta. Crezi CA CAND a fost fatuca asta in Canada a mers pe jos? Si a inotat pana aici din tara placutei primite de tine?

  5. Sa vina la Suceava intr-o noapte in fața la firma franceza Ambro SA, sa vada poluare cu pulberi si gaze toxice si un vuiet imens care deranjeaza tot cartierul. Iar partenerii politici ai ei si ai prietenului macron, adica usr si pnl, prin autoritatile statului, nu iau nicio masura.

    • Ce nu intelegi. Analizeaza si ei cu atentie inainte sa se intemeize pe undeva si cum dau de unii mai … deosebiti, acolo isi dezvolta investiile. Invest safely!

  6. Rău a ajuns lumea să stea să urmărească ce face o tută .

  7. How dare you?

  8. Hai sa vedem la articolul asta cat indica Gretametrul la masurarea nivelului de frustrari al comentatorilor.

    Chiar daca nu sunt de acord cu ideile astea socialiste cel putin inteleg ca la 18 ani poti fi idealist(a) si sa sustii chestii lipsite de pragmatism.

    Altii insa par sa intre in paroxisme numai cand aud numele fetei asteia.

  9. Asta face orice ca să chiulească!

    • De ce sunteti atat de speriati de aceasta fata? Cumva pentru ca daca schimbam tehnologia cu una curata, n-o sa mai cumparam gaz de la voi din Rusia?

    • @Putineatza pesedista, daca ai avea ocazia sa vezi ce banet au strans tuta asta si familia ei de aventurieri de la slabuti la minte ca tine din circul pe care l-au facut, poate ca ai intelege in sfarsit cat de putina minte ai! Asta sunt un fel de Kardashians pe probleme de ecologie. Niste escroci dezgustatori.

  10. Greta n-are suficiente cunostinte ca sa inteleaga despre ce vorbeste, n-avea nici la 16 ani si de atunci n-a fost prea des la scoala.
    Dar ca e scoasa-n fata nu e vina ei, e evidenta existenta unei largi grupari de interese care promoveaza ideile astea, Greta e doar un instrument.

    • Si noi care credeam un fel de Marie Curie.

    • amicu e un cunoscut postac rus.

    • „amicu e un cunoscut postac rus.”
      E pe lista pe care ai primit-o de la stapanii tai din FSB? Pregateste noviciok-ul! Pune samovarul la incalzit, omeneste-l cu un ceai „rusesc”! Si tine si geamul deschis pentru cazul ca se incalzeste prea tare!

  11. Da, marele protestator.

  12. Dearest Greta, go f.. k yourself!

  13. O spui tu, fascist de-al lui Putin.

  14. Domnule „Vladimir putin…” (nu te tutuiesc deoarece nu ne cunoastem) observ ca la toate articolele comentati activ. Sunt curios: munciti? Aveti un loc de munca stabil… sau acesta este 🙂

  15. Ii ia cam mult sa termine scoala.

  16. @gunoi: am aflat si eu ce inseamna usr: uniunea sobolanilor rosii. Ia-ti portia de gunoi clotildian!

  17. Măi ăla obsedat de Vladimir Putin, te-ai căutat la cap ? Vezi numai ruși peste tot, ai o obsesie. Ce legătură are farsoarea asta cu Putin, astfel incât să ii acuzi pe toti ca sunt agenti rusi ? Și nu mai incuraja abandonul școlar facand-o pe asta un model ! E sigur că tu ai abandonat după 5 clase, după câtă minte ai, dar lasă alți copii să invete ! Agent rus ce ești ! 😀

  18. de la 0.039%, de 20 de ori mai putin decit gazul rar argon, doreste sa se reduca la zero codoiul?
    daca mergea la scoala ar fi aflat ca fara co2 fotosinteza nu poate avea loc si viata pe pamint dispare.

    • Bati campii, 0,028% cat era inainte sa inceapa poluarea industriala masiva erau mai mult decat suficiente pentru fotosinteza. Si nu vrea nimeni sa-l aduca la 0, ci sa nu mai creasca. Ca de scazut va dura mii de ani.

  19. Fara asta vorbeste mai bine decat multi dintre voi, a citit mai mult si a reusit ceea ce niciunul dintre voi nu o sa reuseasca: sa scoata tinerii din casa impotriva politicienilor care conduc lumea numai dupa criterii economice -asta frumos spus – numai din foame de putere in cardasie cu marile firme. Se taie padurile in tara, niciun copil nu reuseste sa va faca sa protestati, se umplu dealurile si apoi apele freatice de gunoi, plastice, chimicale in toata tara, nimeni nu iese pe strada, se polueaza aerul la Bucuresti sau Suceava, niciun licean nu lasa jocul pe calculator sa faca ceva, habar nu au pe lume traiesc. Ei, cei mai grozavi dintre ei, cu care se mandreste tara si familia, sunt numai Olimpici la matematica pregatiti sa traiasca in afara, in aerul curat din Canada, SUA sau Suedia. Canada si SUA sunt smechere, ele vin si vor sa cianureze Rosia si sa uleiasca Marea Neagra. Stiu bine ca nimeni nu o sa protesteze in Romania, ca de, clima este o problema ”de stanga”. Si romanul moare de frica sa nu fie catalogat de vecin ”de stanga”. Ce stanga, ce dreapta, doar mafioti si depasiti si limitati incapabili sa conduca o tara sau sa aiba grija de generatiile viitoare. Dupa noi, potopul, nu, 😉. Si apoi ce conteaza ca mai vin strainii cu gunoiul lor, cand si asa noi padtram cu sfintenie obiceiul sa aruncam gunoiul pe unde ne trece prin cap. Sper sa apara o Greta in Romania, una din putinele tari in care Greta este doar batjocorita de unii ca pe acest site. Dar nu cred, vezi ultimele clasamente unde Romania se claseaza ultima la educatie.

  20. Da Lex, cei mai sanatosi la cap sunt cei de la QAnon, nu-i asa? 🙂

  21. Fătuca asta când mai și învață? Că este abonată la proteste. Sau ca politruc nu ii trebuie multa carte?

  22. Prostia luptă împotriva schimbărilor climatice. ONG-urile care se ocupă de schimbările climatice ,cred că sunt conduse de analfabeți dacă o promovează pe Greta drept lider.