Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Partidul Social-Democrat german (SPD) a fost devansat clar de conservatorii din CDU (Uniunea Creştin Democrată) la alegerile legislative de duminică din Renania de nord – Westfalia, landul german cu cea mai mare populaţie, relatează Agerpres, conform Reuters.
Partidul cancelarului Olaf Scholz a obţinut doar 28% din voturi, faţă de 35% cât au obţinut creştin-democraţii, indică estimările publicate de canalele publice ARD şi ZDF.
CDU a câştigat în 2017 alegerile regionale din acest land care fusese decenii la rând bastion social-democrat.
Verzii şi FDP (Partidul Liberal Democrat) au obţinut la rândul lor 18,5% şi respectiv 5%, conform exit-pollurilor, ceea ce înseamnă că pentru o coaliţie guvernamentală va fi nevoie de susţinerea ecologiştilor.
Sursa foto: Twitter/SPD party executive
Haha, Nordrhein westfallen, sau bazinul Ruhr / zona aglomerată, cum îi zice în termeni convenționali, este o Americă pierdută. Multiculturalismul și anti- nemțenia domină maxim. Probabil cdu a fost votat de noii europeni musulmani acolo, că altfel nu îmi explic cum au reușit să îi devanseze pe comuniștii lgbt…. este trist, nrwf este o oglindă a viitorului european…. precum Londra sau Paris.
Esti un antieuropean, rusofil si xenofob!
Oxule, ma puș pe desemnările, poreclele și insultele le care mi le aeunci. Ralitatea este realitate.