General urcainean: Frontul de est din Ucraina a cedat / Soldaţii sunt obosiţi. Nu pot acoperi linia frontului unde sunt staţionaţi
Frontul din regiunea Doneţk din estul Ucrainei a cedat efectiv, a declarat generalul-maior ucrainean Dmitro Marcenko, citat marţi de dpa, transmite Agerpres.
Într-un dialog cu un fost deputat, generalul a afirmat că forţele ruse au intrat în oraşul Selidove, la vest de Doneţk (reşedinţa regiunii cu acelaşi nume) şi îl vor ocupa complet în scurt timp.
Marţi după-amiaza, ministerul apărării de la Moscova a comunicat că Selidove a fost cucerit de ruşi.
Toţi ştiu că nu dezvălui secrete militare când spun că frontul nostru a cedat”, a spus Marcenko în interviul video difuzat luni seara.
El a pus situaţia pe seama lipsei de arme, muniţii şi efective.
„Soldaţii sunt obosiţi. Nu pot acoperi linia frontului unde sunt staţionaţi”; nici conducerea nu este optimă, a adăugat generalul cunoscut pentru succesele în apărarea oraşelor Nikolaev şi Herson din sudul Ucrainei, la începutul războiului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank