Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ascensiunea lui Chuck Norris la statutul de simbol cultural global s-a produs în anii 90, pe baza carierei sale în filem și artele marțiale. Înainte de a deveni subiectul glumelor de pe internet, Norris și-a construit o reputație de ”dur” autentic, fiind de șase ori campion mondial la karate și un protejat al legendarului Bruce Lee.
Succesul uriaș al serialului Walker, Texas Ranger (opt sezoane în anii ’90) l-a propulsat în mentalul colectiv ca pe un erou invincibil, moral și neînduplecat în fața răului. Această imagine de personaj „imposibil de învins” a creat contextul perfect pentru ceea ce avea să urmeze în era digitală.
Fenomenul ”Chuck Norris Facts” a început în 2005 pe forumuri precum Something Awful, transformându-l peste noapte în primul supererou al culturii meme. Ceea ce a făcut aceste glume să devină virale a fost contrastul dintre seriozitatea sa imperturbabilă și hiperbolele absurde despre puterile sale.
Chuck Norris s-a amuzat pe seama fenomenului digital pentru că acesta i-a adus noi fani din generația tânără, care nu îi văzuse filmele. Mai mult, el a folosit ”Chuck Norris Facts” în reclame la diferite produse și servicii, monetizând astfel un trend online.
Cariera cinematografică a lui Chuck Norris a fost definită de roluri care îi puneau în valoare precizia tehnică din artele marțiale și prezența scenică carismatică. Momentul de cotitură a fost lupta epică împotriva lui Bruce Lee în filmul „The Way of the Dragon” (1972), o scenă considerată și astăzi una dintre cele mai bune coregrafii de luptă din istoria cinematografiei. Ulterior, el a dominat genul de acțiune al anilor ’80 cu succese comerciale precum seria „Missing in Action” și „The Delta Force” (1986).
Chuck Norris nu face flotări. El împinge Pământul în jos.
Chuck Norris poate să împartă la zero.
Chuck Norris nu poartă ceas. El decide cât e ceasul.
Inima lui Chuck Norris nu bate. Ea aplaudă.
Legea gravitației nu este o lege. Este doar o sugestie pe care Chuck Norris o ignoră când are chef.
Chuck Norris a avut o dată gripă. Gripa a trebuit să stea în carantină două săptămâni.
Triunghiul Bermudelor era un pătrat până când Chuck Norris i-a tras un șut într-un colț.
Chuck Norris nu doarme. El așteaptă.
Chuck Norris nu bea cafea. El mănâncă boabele de cafea și fierbe apa în gură cu privirea.
Chuck Norris a câștigat Turul Franței pe o bicicletă medicinală.
Chuck Norris își amintește viitorul.
Chuck Norris a fost la detectorul de minciuni. Detectorul a recunoscut tot.
Chuck Norris nu plânge niciodată. Totuși, lacrimile lui pot vindeca cancerul. Păcat că nu a plâns niciodată.
Atunci când Chuck Norris taie ceapă, nu plânge el, ci plânge ceapa.
Chuck Norris a fost mușcat de o cobră regală. După cinci zile de dureri atroce, cobra a murit.
Teoria evoluției nu există, este doar o listă de animale pe care Chuck Norris le-a lăsat să trăiască.
Chuck Norris a numărat până la infinit. De două ori.
Chuck Norris a terminat Super Mario fără să sară.
Chuck Norris este atât de rapid încât poate să alerge în jurul pământului și să se lovească singur în ceafă.
Umbra lui Chuck Norris este atât de speriată de el, încât stă la 10 metri distanță.
Dacă scanezi amprenta lui Chuck Norris cu un telefon, vei primi parola de la contul bancar al lui Dumnezeu.