Home » Articole » FOTO SURSE: Membrii clanului Duduianu, reținuți de DIICOT pentru proxenetism si trafic de persoane / Ar fi exploatat sexual patru tinere în Germania și Țările de Jos

FOTO SURSE: Membrii clanului Duduianu, reținuți de DIICOT pentru proxenetism si trafic de persoane / Ar fi exploatat sexual patru tinere în Germania și Țările de Jos

Membri ai clanului Duduianu sunt escortati de catre jandarmi in afara sediului DIICOT din Bucuresti, 9 iunie 2026. Inquam Photos George Calin
Ascultă articolul

Duduianu Vasile, zis “Gratian Pian”, Duduianu Gabriel Cristian, zis “Ali Pian”, Grecu Richard și Grigore Armando au fost reținuți marți de DIICOT într-un dosar de proxenetism si trafic de persoane, potrivit suselor G4Media.

În 9 iunie 2026, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.

- articolul continuă mai jos -

„În urma extinderii cercetărilor efectuate în cauză, din materialul probator administrat a reieșit faptul că, în intervalul cuprins între anul 2024 și luna iulie 2025, 4 inculpați au recrutat și ulterior au exploatat sexual patru persoane vătămate.

Prin inducere în eroare, tehnici manipulative și acte de violență, victimele au fost determinate și li s-a înlesnit practicarea prostituției, în folosul inculpaților, în diverse locații din Germania și Țările de Jos”, au precizat procurorii DIICOT.

Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă.

Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole