Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Judecătoarea Sandra Liliana Heredia a citit luni în instanţă, timp de nouă ore, sentinţa prin care fostul preşedinte al Columbiei, Alvaro Uribe, este declarat vinovat de abuz de justiţie şi dare de mită pentru un funcţionar public, în încercarea de a modifica o mărturie, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Heredia l-a considerat pe Uribe nevinovat la al treilea capăt de acuzare – dare de mită.
Pentru fiecare cele două infracţiuni reţinute, pedepsele pot fi între 6 şi 12 ani de închisoare; condamnarea, care nu este definitivă, va fi pronunţată într-o altă şedinţă.
Politicianul de dreapta, primul preşedinte columbian condamnat, mai are dreptul să facă apel.
Fostul şef de stat în vârstă de 73 de ani şi susţinătorii săi afirmă că procesul este un act de persecuţie şi îşi proclamă nevinovăţia; detractorii lui Uribe salută căderea binemeritată a celui acuzat de multe ori de relaţii strânse cu paramilitari violenţi de extremă dreaptă, dar care nu a fost condamnat până acum pentru nicio infracţiune.
Luni, în sala de judecată, Heredia a declarat că „justiţia nu îngenunchează în faţa puterii”, ci „este în slujba poporului columbian”. „Vrem să spunem Columbiei că justiţia a sosit”, a mai spus ea, adăugând că decizia integrală are circa 1.000 de pagini.