G4Media.ro

Finala Ligii Campionilor dintre Real Madrid și Liverpool a început cu o…

Sursa foto: UEFA.com

Finala Ligii Campionilor dintre Real Madrid și Liverpool a început cu o întârziere de peste jumătate de oră. Numeroși suporteri erau blocați în afara stadionului / Unde poate fi urmărit meciul

UPDATE Ora 22.37: A fost dat startul partidei.

Liverpool: Alisson – Alexander-Arnold, I. Konaté, Van Dijk, Robertson – Henderson, Fabinho, Thiago Alcantara – Salah, Mané, Luis Diaz. Antrenor: Jurgen Klopp

Real Madrid: Courtois – Carvajal, Militao, Alaba, F. Mendy – Modric, Casemiro, Kroos – Valverde, Benzema, Vinicius. Antrenor: Carlo Ancelotti.

Meciul este arbitrat de francezul Clement Turpin.

UPDATE Ora 22.33: Echipele au intrat pe teren și în curând va fi dată lovitura de început.

UPDATE Ora 22.20: Finala Ligii Campionilor dintre Liverpool și Real Madrid a fost amânată până la ora 22.30 din cauza dificultăților de acces în tribune, numeroși suporteri fiind blocați în afara stadionului.

Serviciile de pază au părut depășite de aglomerația din jurul incintei și de trecerea în forță a unor suporteri fără bilete. Imaginile de pe rețelele de socializare arată indivizi trecând peste porți și alergând spre tribune, înșelând vigilența organizatorilor, notează Le Figaro.

Inclusiv autobuzul echipei Liverpool a ajuns cu dificultăți în parcarea Stade de France din cauza aglomerației.

Problemele ar fi generate de o grevă care afectează o rețea de trenuri.

UPDATE Ora 22.05: Startul finalei Ligii Campionilor a fost întârziat cu 15 minute.

Problemele cu accesul pe stadion și absența multor suporteri încă blocați la intrarea în Stade de France i-au determinat pe organizatori să amâne cu 15 minute lovitura de start a finalei Ligii Campionilor, notează Le Figaro.

Știrea inițială: Finala Ligii Campionilor, ediția 2021-2022, se va disputa sâmbătă seară. Real Madrid și Liverpool se vor duela în actul final al celei mai importante competiții la nivel de club.

Cele două formații se vor întâlni sâmbătă, de la ora 22:00. Meciul va putea fi urmărit pe Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.

Partida va avea loc pe Stade de France, din Paris. Inițial, meciul era programat pe stadionul din Saint Petersburg, însă a fost mutat din cauza războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

Finala Champions League este arbitrată de o brigadă franceză, cu Clement Turpin la centru, Nicolas Danos şi Cyril Gringore, arbitri asistenţi, al patrulea oficial fiind Benoît Bastien. Arbitru video este Jerome Brisard, în timp ce arbitri asistenţi video sunt francezul Willy Delajod şi italienii Massimiliano Irrati şi Filippo Meli.

”Los Blancos” (albii) deţin recordul la numărul de trofee cucerite în competiţie, 13, în 1956, 1957, 1958, 1959, 1960, 1966, 1998, 2000, 2002, 2014, 2016, 2017 şi 2018, câştigând ultimele şapte finale jucate.

”Reds” au câştigat competiţia de 6 ori, în 1977, 1978, 1981, 1984, 2005 şi 2019.

Anul trecut finala a fost una integral engleză, Chelsea învingând-o pe Manchester City cu 1-0.

Liverpool şi Real Madrid s-au înfruntat de 8 ori până acum în cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent. Campioana Spaniei are 4 victorii, iar ”cormoranii” 3.

Cel mai recent duel a fost în sferturile de finală ale ediţiei 2020/2021, când Real a câştigat cu 3-1 la Madrid, iar returul s-a terminat nedecis, 0-0.

Este pentru a treia oară când cele două echipe se înfruntă în finală: Liverpool a câştigat Cupa Campionilor în 1981 (1-0), în timp ce Real Madrid şi-a adjudecat trofeul Champions League în 2018 (3-1).

Real nu a pierdut nicio finală de când competiţia se numeşte Champions League, iar aceasta este a opta sa apariţie în ultimul act în acest format.

Sursa foto: UEFA.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Frumoasa finala