Home » Timp liber » Festivalurile dedicate Floriilor și peștelui sunt vedetele acestui sfârșit de săptămână în București / Ce alte concerte și spectacole au loc în Capitală / Lista evenimentelor

Festivalurile dedicate Floriilor și peștelui sunt vedetele acestui sfârșit de săptămână în București / Ce alte concerte și spectacole au loc în Capitală / Lista evenimentelor

3241
Festivalurile dedicate Floriilor și peștelui sunt vedetele acestui sfârșit de săptămână în București / Ce alte concerte și spectacole au loc în Capitală / Lista evenimentelor
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Weekendul de Florii în București e plin de târguri cu mâncare tradițională, ouă încondeiate și pelerinaje. Dar doritorii au parte și de concerte și petreceri în cluburile Capitalei. Iată ce se întâmplă în acest sfârșit de săptămână.

Târguri de Florii și de pește, cu preparate tradiționale

Vineri, 3 aprilie, debutează Târgul de Florii de la Muzeul Național al Țăranului român.
Târgul de Florii de la Muzeul Național al Țăranului Român debutează vineri, 3 aprilie. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn și ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe alte creații vor fi expuse în cadrul Târgului organizat în curtea Muzeului de la Șosea, conform unui comunicat al Muzeului, citat de Radio România Actualități.

- articolul continuă mai jos -

Muzeul își invită vizitatorii, timp de trei zile, să se bucure de atmosfera sărbătorii alături de meșteri pricepuți, care și-au dovedit de-a lungul anilor îndemânarea și care păstrează vii tradițiile meșteșugului lor: încondeietoare de ouă, iconari, țesătoare, împletitoare, olari, cusătorese, lingurari, pielari și rudari etc, mai scrie sursa citată.

Intrarea este liberă. Târgul se desfășoară în intervalul 3-5 aprilie 2026, între orele 10:00 și 18:00.

Soare de Florii la Muzeul Satului

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, unde între 3 și 5 aprilie se desfășoară târgul „Vin Floriile cu Soare și Soarele cu Florii”. Programul este deschis între orele 9:00 și 19:00, iar pe aleile muzeului sunt prezenți meșteri populari care expun produse de artizanat. Vizitatorii pot participa la ateliere demonstrative de încondeiat ouă sau de pregătire a plăcintelor lui Lazăr, dar și la recitaluri folclorice susținute de artiști și ansambluri de muzică populară pe scena Dumitra.

Târg de Florii, cu pește, în curtea Ministerului Agriculturii și în Parcul Cuza

Târgul pescăresc de Florii intitulat Gustul Tradiției are loc în curtea Ministerului Agriculturii. Pe parcursul celor trei zile, cherhanale tradiţionale, pescari şi producători din întreaga ţară vor oferi spre degustare şi vânzare o gamă variată de preparate româneşti: borş de peşte, storceag, batog de sturion, peşte la plită, produse afumate, zacuscă din peşte, salată de icre, precum şi specialităţi recunoscute la nivel european.

Tot despre pește este vorba și în Parcul Alexandru Ioan Cuza, la Festivalul de Scrumbii și Tradiții de Florii.Atmosfera de sărbătoare continuă și în Parcul Alexandru Ioan Cuza, unde are loc. Vizitatorii vor găsi borș de pește, storceag sau scrumbie, dar și produse recunoscute la nivel european, cum este Scrumbia afumată de Dunăre sau batogul de sturion.

Sâmbătă, 4 aprilie, are loc Pelerinajul de Florii organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor.

Concerte tribut, lansări de albume și spectacole de dans

Lansare de single

Rock-ul țărănesc urcă pe 3 aprilie, de la ora 20.00, pe scena de la The Pub Universității rock-ul țărănesc. Ionutz cântă un amestec de rock cu rădăcini adânc înfipte în mit, legendă, iarbă proaspătă și povești din șezătoare.

Concertul marchează și lansarea oficială a noului single „Paserea măiastră”, o piesă inspirată din mitologia românească, scrie zilesinopti.ro.

Tribut pentru fanii Queen

Pe fanii Queen îi așteaptă o seară memorabilă a Hard Rock Cafe București la “The Show Must Go On” – Tribut Queen, vineri, de la ora 21.30. Organizatorii promit un spectacol plin de emoție, energie și magia inconfundabilă a unei dintre cele mai iubite trupe din istoria rock-ului.

De Florii, cu Maria Răducanu

Vocea unică a Mariei Răducanu va răsuna sâmbătă, de la ora 20.00, la Green Hours. Concertul se intitulează A Flower is a Lovesome thing, iar Maria ne aduce în ajun de Florii, cântec și tandrețe.

„Operation Mindcrime!”, live, pentru fanii Queensrÿche

O voce legendară a istoriei muzicii rock – Geoff Tate, cântă din nou în România, de această dată la Quantic, pe 5 aprilie, de la ora 19.00. Vocalistul de peste trei decenii al trupei americane Queensrÿche va susține un concert special, în care va interpreta întregul album ”Operation: Mindcrime”, plus alte hituri care i-au marcat cariera.

Trupa Lord of the Dance, spectacol aniversar de 30 de ani

Lord of the Dance anunță super turneul aniversar de 30 de ani și revine la București. Lord of the Dance, cea mai cunoscută trupă de dans irlandez a secolului, fondată de celebrul Michael Flatley, revine în România în cadrul turneului aniversar de 30 de ani, cu un spectacol unic, programat pe si pe 3 aprilie 2026, la Sala Palatului din București.

Festivalul de Teatru Artistic, pentru copii și tineri

Artistique Theatre Festival pentru copii și tineri merge mai departe. Acolo, scena devine locul sincerității, iar fiecare moment vorbește dincolo de cuvinte. Următoarea ediție are loc desfășura la Palatul Național al Copiilor din București în perioada 2-5 aprilie 2026! Sunt trei zile dedicate tinerilor artiști care cred că teatrul poate schimba lumea.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.