Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Eduard Novak, președintele Comitetului Paralimpic Român, a declarat că România va participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice de la Milano Cortina.
Oficialul îl contrazice astfel, pentru G4Media.ro, pe ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha.
Acesta precizase miercuri că România, Austria și Marea Britanie vor boicota ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice din cauza faptului că sportivilor ruși și bieloruși le-a fost acceptată prezența de către Comitetul Olimpic Internațional (CIO).
„Eu nu știu de ce Ministerul din Ucraina vorbește în numele României, deci nu există așa ceva (n.r. ca România să nu participe la festivitatea de deschidere a JO Paralimpice).
Nu există așa ceva. Noi suntem o organizație apolitică, ne vedem de treabă, avem doi sportivi și gata. De politică să se ocupe altcineva. Normal că vom participa”, a declarat Eduard Novak, președintele Comitetului Paralimpic din România, pentru G4Media.ro.
Comitetul Internațional Paralimpic (CIP) a alocat 10 locuri combinate sportivilor ruși și belaruși, permițându-le să concureze la Jocurile Paralimpice Milano-Cortina sub steagurile lor și cu imnurile naționale.
Jocurile Paralimpice de la Milano-Cortina debutează pe 6 martie într-o atmosferă extrem de tensionată după ce Comitetul Olimpic Internațional a acceptat ca sportivii din Rusia și Belarus să poată defila și concura cu însemnele naționale.
Chiar ma miram dimineata, cand am vazut primul articol despre boicot, ca Romania manifesta, in sfarsit, un semn de coloana vertebrala. M-am lamurit, „noi ne vedem de treaba”. 🤢