G4Media.ro

Drumul expres Craiova – Pitești: încep lucrările și pe lotul 3, mai…

Foto: CNAIR

Drumul expres Craiova – Pitești: încep lucrările și pe lotul 3, mai trebuie atribuit doar contractul de pe lotul 4

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a semnat autorizația de construire pentru Lotul 3 Slatina – Colonești, cu o lungime de 31,7 km, ce face parte din drumul expres Craiova – Pitești, potrivit unei postări pe Facebook.

Constructorul este grupul de firme al lui Dorel Umbărescu, SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, contractul valorează 670 de milioane de lei, iar banii provin din fonduri europene nerambursabile. Perioada de execuție este de doi ani, dar constructorul a promis că lucrările s-ar putea termina mai rapid, în 2022, potrivit ministrului Transporturilor.

Tronsonul 1, cu o lungime de circa 17,7 km, este executat de către italienii de la Tirrena Scavi. Tronsonul 2, cu o lungime de circa 40 de kilometri, care cuprinde și centurile ocolitoare de la Balș și Slatina, este construit de asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Consitrans. Și tronsonul 3 este construit de firmele lui Umbrărescu.

În ceea ce privește lotul 4 și ultimul, Drulă anunță că în urmă cu două  săptămâni a fost desemnat câștigător tot Umbrărescu, dar au fost depuse contestații de o firmă chinezească: ”așteptăm un răspuns rapid de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și ne dorim să semnăm contractul și pe acest lot cât mai curând”. (Foto: Traseul Drumul Expres Craiova – Pitești / CNAIR)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Ca de obicei, niciun comentariu in cazul unei știri pozitive din zona USR PLUS!

    Foarte tare! Dacă o tine așa, o sa vedem dimensiunea dezastrului de pana acum!!

    • 1) Erau aproape terminate negocierile de Bute(nu poți contesta asta).
      2) Drula e un ministru ok, poate doar el, Bute, Ciuca, ministrul agriculturii si udemeristul de la mediu sunt ok! In rest hahaha …nu sunt mai breji decât ai lui Dancila, indiferent de la ce partid sunt – Vlad Voiculescu included in the rest!

  2. „Ca de obicei” este de fapt: „contrar cutumei”.
    Căutați: „transporturi” și „drula” pe website și o să vă lămuriți că s-a comentat destul.

    Nu prea mai e nimic nou de adăugat aici. Ministrul face treabă bună în mod sistematic și transparent.

    Oamenii deștepți și onorabili îl apreciază și susțin, scepticii caută să-l demoralizeze, invidioșii și opoziția îl trollează. Nimic impredictibil.

  3. Ehe, daca am fi avut cate un ministru ca el la fiecare minister în ultimii 20 de ani am fi fost departe.