Home » Articole » Dosar penal in rem în cazul morţii celor 214 bizoni, bivoli şi cerbi la ferma din comuna clujeană Recea Cristuru

Dosar penal in rem în cazul morţii celor 214 bizoni, bivoli şi cerbi la ferma din comuna clujeană Recea Cristuru

1523
Dosar penal in rem în cazul morţii celor 214 bizoni, bivoli şi cerbi la ferma din comuna clujeană Recea Cristuru
Sursa foto: G4Food
Ascultă articolul

Prefectura Cluj a anunţat, vineri, că Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a deschis un dosar penal în rem în cazul morţii celor 214 animale – bizoni, bivoli, cerbi şi căprioare – la o fermă din Recea Cristur, transmite Agerpres.

„Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, respectiv furt calificat, îngroparea oricărui tip de deşeu, substanţă sau obiect, abandonarea, aruncarea şi/sau ascunderea deşeurilor, precum şi uciderea cu intenţie a animalelor. Urmărirea penală se desfăşoară în acest moment in rem”, se arată într-o informare trimisă de Prefectura Cluj.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit sursei citate, la nivelul Instituţiei Prefectului a fost constituită luni, 16 februarie, o comisie mixtă de control, formată din reprezentanţi ai autorităţilor cu atribuţii în domeniul sanitar-veterinar, al protecţiei mediului, gospodăririi apelor şi ordinii publice.

„În urma controalelor efectuate în perioada 16-18 februarie 2026, pe terenul exploataţiei din Recea-Cristur, având o suprafaţă de 450 hectare, au fost identificare 214 cadavre de animale, respectiv 74 bizoni, 42 bivoli, 98 cerbi şi căprioare (cervide), toate în diferite stadii de descompunere. Totodată, au fost identificate animale vii aflate într-o stare precară din punct de vedere al sănătăţii, existând suspiciuni privind neasigurarea condiţiilor minime de furajare şi asistenţă sanitar-veterinară. Controlul sanitar-veterinar a relevat că animalele nu erau furajate corespunzător şi că nu au beneficiat de medicaţie şi vaccinări necesare în ultimii ani. Ferma nu mai avea contract cu un medic veterinar începând cu data de 1 februarie 2026. Conform raportului naţional al exploataţiilor de la ANSVSA, societăţile care administrează ferma de la Recea Cristur deţineau în 2025 un număr de 524 de capete de animale”, mai arată Prefectura Cluj.

Pentru limitarea riscurilor de natură sanitară şi de mediu, prefectul judeţului Cluj a convocat Centrul Local pentru Combaterea Bolilor, care a dispus măsuri urgente privind neutralizarea cadavrelor de animale conform procedurilor sanitare, prin metoda de ecarisare alternativă (îngropare controlată); prevenirea contaminării surselor de apă din proximitatea exploataţiei, în colaborare cu Sistemul de Gospodărire a Apelor Cluj; evaluarea stării de sănătate a animalelor rămase în viaţă şi repartizarea acestora în ţarcuri, pe specii, cu sprijinul DSVSA, a Colegiului Medicilor Veterinari şi al USAMV Cluj-Napoca.

Totodată, APIA Cluj şi ANZ Cluj efectuează controale la ferma de animale pe tematica privind subvenţiile încasate de societăţile care administrează ferma.

De asemenea, ITM Cluj organizează controale cu privire la respectarea legislaţiei privind personalul angajat şi condiţiile de muncă.

„Astăzi, 20 februarie, o echipă formată din reprezentanţi ai instituţiilor publice, împreună cu medici veterinari, cu reprezentanţi ai USAMV Cluj, criminalişti şi poliţişti, au continuat cercetările la faţa locului, unul dintre scopuri fiind identificarea cauzelor care au dus la decesul animalelor. Instituţiile implicate continuă acţiunile de control şi intervenţie în regim permanent, iar evoluţia situaţiei va fi comunicată transparent, în funcţie de concluziile verificărilor aflate în desfăşurare”, menţionează sursa citată.

Știri video

Comentarii
  • De ce o fermă cu atâtea animale nu este controlată periodic?
    Are toate autorizațiile de funcționare?
    Care este obictivul economic al acestei ferme?
    Animalele sunt crescute pentru a fi vizitate de public, pentru carne, lapte, piele, lănă etc.?
    Asta se întâmplă chiar în Uniunea Europeană, în anul 2026?!
    Ăstora nu le pune nimeni întrebarea președintelui Dan „Ce este cu această debandadă?”.

  • Pardalian cel mare

    @Baliza- aceasta ferma a fost „inventata” ca sa spolieze fonduri APIA. Si ce treaba are presedintele cu asta?! Ferma exista de minim 10 ani.

    • Pardaliene, președintele este cel care-a lansat memorabila întrebare citată, ai uitat?
      Și el este modelul politic și administrativ, de bună guvernanță, de urmat până la nivel local, chiar și de cei care au datoria să verifice fermele de animale din țara asta.

      Adică, să fie respectată legea la fel de către toți.
      N-am zis că trebuia să verifice ferma el.
      Ci că trebuia respectată legea, așa cum a zis el.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole