G4Media.ro

Doi suporteri ai Universităţii Craiova, condamnaţi pentru tentivă de omor / Fiecare…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Doi suporteri ai Universităţii Craiova, condamnaţi pentru tentivă de omor / Fiecare a primit câte 3 ani și 4 luni de închisoare / Conflict între grupările „Ponsiona” şi „Sezione Ultra”

Curtea de Apel Craiova a respins apelurile formulate de doi bărbaţi de 28 şi 37 de ani, condamnaţi la câte 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru tentativă de omor, anunță GDS. Potrivit anchetatorilor, inculpaţii fac parte din gruparea de suporteri „Pensiona”, iar victimele sunt doi membrii au grupării „Sezione Ultra”. În urma unui conflict care a avut loc în decembrie 2021, între membrii celor două grupări, un bărbat a fost înjunghiat, iar altul a fost lovit cu un ciocan în cap. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Conflictul în urma căruia au fost rănite victimele a avut loc în noaptea de 18 spre 19 decembrie 2021, pe strada Măcinului din Craiova. În conflict au fost implicaţi mai mulţi mebrii ai grupărilor de suporteri ai Universităţii Craiova „Ponsiona” şi „Sezione Ultra”.

Cei doi inculpţai au fost deferiţi justiţiei în decembrie 2022. Au fost acuzaţi de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanţă care s-a pronunţat pe 27 octombrie 2023. Cei doi inculpaţi au fost condamnaţi la câte trei ani şi patru luni de închisoare pentru tentativă de omor. Pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice au primit câte o amendă penală de 1.800 de lei. Instanţa a mai dispus ca unul dintre inculpaţi să-i achite bărbatului înjunghiat suma de 45.000 de lei, daune morale. Celălalt inculpat a încheiat o înţelegere cu partea civilă.

Hotărârea Tribunalului Dolj au fost atacată cu apel de bărbaţii condamnaţi. Marţi, pe 5 martie, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Potrivit oamenilor legii, în cursul zilei de marţi, bărbaţii condamnaţi au fost încarceraţi.

„Doi bărbaţi, în vârstă de 28 şi 37 de ani, din municipiul Craiova, au fost depistaţi de către poliţişti ai Secţiilor 1 şi 2 Poliţie Craiova, aceştia fiind condamnaţi la 3 ani şi 4 luni pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor. Cei doi au fost transportați la Penitenciarul Craiova, unde au fost depuși în vederea încarcerării”, au precizat poliţiştii.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...