Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pe 27 iunie, în Italia va fi oficiată probabil prima uniune civilă între doi primari homosexuali: Alessandro Basso, primar al orașului Pordenone membru al partidului Frații Italiei, și Loris Bazzo, primar al orașului Carlino (Udine) de la Liga Nordului, care își vor uni destinele după cinci ani de relație, anunță ziarul La Repubblica, citat de Agenția de presă Rador.
Anunțul, dat de publicațiile Il Gazzettino și Messaggero Veneto, marchează un punct de cotitură în peisajul politic național, având în vedere faptul că pentru foarte mult timp, partidul Liga Nordului a fost un apărător decis al familiei tradiționale.
„Este cu siguranță fără precedent”, a declarat Alessandro Basso, primar al orașului Pordenone, care a fost puternic susținut de predecesorul său, europarlamentarul FdI Alessandro Ciriani, și de fratele său Luca, ministru pentru Relațiile cu Parlamentul. „O uniune între primari este destul de rară. Căsătoria noastră întruchipează mulți ani de atacuri din partea stângii. Departe de a provoca controverse într-un moment atât de important, trebuie spus însă că atunci când vine vorba de drepturi, dreapta a depășit stânga: până de curând, acest lucru era de neimaginat”.
Ceremonia va fi oficiată de Alvaro Cardin, fost primar al capitalei Friuliane în curtea interioară a Mănăstirii San Francesco din Pordenone.
În ciuda angajamentelor instituționale zilnice, cuplul locuiește împreună cu buldogii lor francezi și cele două pisici în localitatea Carlino.„Căsătoria noastră reprezintă depășirea barierelor și un semn de maturitate politică și personală”, a adăugat Basso, directorul unui liceu și fost consilier regional, amintind de dificultățile întâmpinate mai ales de viitorul său soț, care a mai fost căsătorit și este tatăl a doi copii.
Giorgia Meloni (Fratelli d’Italia) și Matteo Salvini (Lega) conduc mișcarea suveranistă italiană, concentrându-se pe apărarea intereselor naționale, controlul frontierelor și criticarea integrării europene puternice.
Deși sunt aliați, viziunea lor suveranistă are nuanțe: Meloni, cu o abordare conservatoare, caută uneori alianțe internaționale mai moderate, în timp ce Salvini menține poziții mai radicale. Politica lor este adesea denumită suveranism „à la carte” sau „de carton” de către adversarii politici.
Pfuuu, simionică ce părere are 😂