
Dictatorul rus Vladimir Putin îi cere premierului israelian Netanyahu să păstreze ”integritatea teritorială a Siriei”
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a cerut luni premierului israelian Benjamin Netanyahu, într-o conversaţie telefonică, să păstreze „integritatea teritorială” a Siriei, la o săptămână după violenţele devastatoare din sudul ţării, care au condus la bombardamente israeliene, relatează AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Putin „a subliniat în special importanţa susţinerii unităţii, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Siriei, precum şi a consolidării stabilităţii sale politice interne”, a declarat Kremlinul într-un comunicat.
Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre recenta confruntare dintre Israel şi Iran, Putin declarând că este „gata să contribuie în orice mod la găsirea unor soluţii negociate în legătură cu programul nuclear iranian”.
În ceea ce priveşte situaţia din Orientul Mijlociu, Putin „şi-a reafirmat poziţia neschimbată în favoarea unei rezolvări exclusiv paşnice a problemelor şi conflictelor din regiune”, potrivit Kremlinului.
Violenţe sângeroase între druzi şi beduini au izbucnit la mijlocul lunii iulie în provincia siriană Suwayda, înainte ca luptele să se extindă odată cu intervenţia forţelor guvernamentale şi a luptătorilor tribali.
Afirmând că protejează minoritatea druză, Israelul a bombardat palatul prezidenţial şi cartierul general al armatei siriene din Damasc.
Rusia îşi menţine două baze militare în Siria, la Tartus şi Hmeimim, în nord-vestul ţării, în pofida înlăturării de la putere a protejatului său, fostul preşedinte Bashar al-Assad.
Moscova este, de asemenea, un partener major al Iranului, unde Israelul a atacat situri nucleare şi militare cheie la mijlocul lunii iunie, declanşând un război de 12 zile.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.