Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deschiderea circulației pe noul pod hobanat peste râul Mureș, prevăzută pentru vara acestui an, se amână cu câteva luni, au anunțat primarul Călin Bibarț și viceprimarul Lazăr Faur. Motivul principal: nereguli tehnice la nivelul hobanelor care împiedică finalizarea recepției lucrării, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Reșița.
În cadrul conferinței de presă, edilul Călin Bibarț a explicat că o echipă mixtă formată din proiectant și executant a fost deja pe teren pentru evaluări. Aceasta a confirmat necesitatea unor reglaje suplimentare la hobane, elementele structurale esențiale în susținerea tablierului podului.
„Îmi pare rău că nu-l putem deschide acum, dar nu-l construim pentru câțiva ani, ci pentru cel puțin 100. Nu-mi doresc să intervenim ulterior la el. Se aplică penalități conform contractului și vom folosi banii din garanții dacă este nevoie”, a declarat primarul Bibarț.
Viceprimarul Lazăr Faur a prezentat variantele analizate de specialiști pentru remedierea situației: întărirea actualelor hobane, instalarea unor hobane suplimentare
, montarea unui sistem de susținere sub tablier, tot pe bază de cabluri sau o combinație între cele trei variante.
”Așteptăm în maximum trei săptămâni varianta optimă: cea mai sigură, mai rapidă și mai ieftină. Aceasta a fost solicitarea noastră către echipa tehnică”, a precizat viceprimarul.
Conform contractului de execuție, pentru întârzierea deschiderii se vor aplica penalități financiare, iar în cazul depășirii bugetului, costurile suplimentare vor fi acoperite din garanțiile reținute de la proiectant și constructor.