De la Rio la Neptun: Final de globetrotter la Cotroceni

Un banc bun spune că orice leneș are un scaun lângă pat ca să se odihnească puțin când se trezește din somn. Umorul popular ne ajută să înțelegem de ce președintele Iohannis, altfel un harnic turist, a simțit nevoia să aterizeze direct la vila de vacanță din Neptun după sejurul de nouă zile în America de Sud. Episodul ar putea fi amuzant dacă nu ar fi relevant. Arată marele gol din cartea de istorie al celor 8 ani și jumătate de mandate Iohannis.

Japonia, Singapore, Dubai, Abu Dhabi, Brazilia, Chile, Argentina. Urmează Londra – încoronarea Regelui Charles. Așa arată itinerariul președintelui României în ultimele două luni. Răzbunarea turistului după doi ani de pandemie și un an de război la graniță, perioadă în care ieșirile externe au fost rărite drastic.

Să ne înțelegem. Vizitele și turneele externe ale unui președinte sunt de salutat când ele produc rezultate și onorează funcția. Vizita în Japonia a avut câteva rezultate: parteneriat strategic, implicarea industriei nipone în construcția reactoarelor nucleare modulare și într-un centru de producție de optică de mare putere legat de Laserul de la Măgurele. În Emiratele Arabe au fost semnate acorduri în domeniul energetic.

Turneul din America de Sud a fost însă epic. 9 zile de voiaj, din care patru lucrătoare. În rest nu știe nimeni ce a făcut președintele, nu există nici o atestare documentară a vreunui activități în folosul cetățenilor care – ghinion! – îi plătesc salariul.

În America de Sud nu a existat nici o delegație de oameni de afaceri care să justifice marota oficială cu reluarea schimburilor economice. Ce cooperare de afaceri să pretinzi când singurele detalii financiare ale voiajului au fost nota de plată la hotel și prețul la Caipirinha pe Copacabana?

Mai mult: rezultatele formale ale vizitelor în Brazilia, Chile și Argentina au fost sub nivelul unui stat aflat pe locul 6 ca mărime în UE. O declarație comună privind dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Brazilia și trei memorandumuri legate de SMURD și cercetarea agricolă.

Momentul cel mai de jos a fost în Brazilia, unde președintele României a fost primit la nivel foarte scăzut de reprezentare în statul Rio, de viceprimar și viceguvernator. Asta după ce Iohannis se întâlnise cu președintele Lula da Silva. Chiar nu se găsea în toată Brazilia un primar plin care să-și facă loc pe agendă pentru șeful statului român?

Oricât s-a străduit echipa de diplomați să stoarcă ceva din vizită, imaginea e de fiasco. Raportul cost-beneficiu nu prea justifică cele zece zile de voiaj la capătul lumii.

Între timp, acasă la București s-au întâmplat câteva lucruri oarecum importante: o nouă discuție în coaliție despre impozitarea progresivă, măcelărirea educației și blocajul unor reforme importante din PNRR, care periclitează miliardele de euro din fonduri europene. Ca de obicei, președintele a lipsit din dezbaterea publică, ocupat de data asta cu sejurul în exotica Americă Latină, zonă care lipsea din palmaresul de invidiat al cuplului prezidențial.

Revenirea la bază a fost fulminantă: aeronava premium (mă rog, răutăcioșii spun că e de-a dreptul kitsch) a aterizat la Constanța, de unde țuști la reședința de la Neptun, pentru un 1 Mai relaxant acasă. Ce-și poate dori mai mult un președinte pe ultima sută de metri a mandatului, când se apropie rapid de irelevanță?

De ce această sfidare a bunului-simț și a banului public? Pentru că poate. Iohannis e protejat de mare parte a presei mainstream, plătită din banii PNL. Cu câteva excepții, criticile la adresa lui sunt mai degrabă înțepături amicale, pișcături ce nu ar deranja nici un candidat în plină campanie, necum un demnitar la final de mandat.

Dar mai e un motiv: societatea aproape că s-a obișnuit cu stilul președintelui. Un politician venit din Ardeal, dar cu comportament balcanic sadea, care a promis marea cu sarea în două campanii și a livrat invers. După opt ani și jumătate de mandat, singura realizare e că nu a scos România de pe orbita euro-atlantică pe care o puseseră predecesorii lui. În rest? A ținut PSD la putere aproape 7 ani din 8 și jumătate, a contribuit activ la contra-reforma din justiție, a acceptat prăbușirea dramatică a standardelor în politică prin promovarea la vârful PNL a unor personaje fără substanță politică precum Ciucă, Cîțu ori Alina Gorghiu.

Pe scurt, un om politic căruia pur și simplu nu-i pasă de ce crede societatea despre el. Și-a păcălit votanții atât de mult, că o sfidare în plus nu i se pare gaură-n cer.

Ajuns aproape de finalul mandatelor, Iohannis se îndreaptă rapid spre irelevanța dublată de bășcălie. Nu că i-ar păsa de altceva în afară de următorul job, pe care și-l dorește în fruntea Consiliului European. Dar, așa cum se prefigurează ultimul său an de mandat, în dreptul capitolului Iohannis din viitoarele cărți de istorie vor rămâne următoarele fapte: i-a dat țării pe premierii Viorica Dăncilă și Nicolae Ciucă, urmează să-l pună pe Marcel Ciolacu și i-au plăcut mult călătoriile, golful și schiul.