Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Costurile din construcții s-au dublat în ultimul deceniu, iar materialele nu sunt principalul vinovat. Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată o schimbare structurală profundă: după 2021, scumpirile au devenit generalizate și persistente, scrie Ziarul de Iași.
Pentru cei care construiesc sau renovează, asta înseamnă devize tot mai mari și bugete împinse la limită. Pentru cumpărători, înseamnă locuințe mai scumpe și o piață în care prețurile nu mai pot reveni la nivelurile de acum zece ani.
„În ultimii ani, scumpirile cele mai mari au fost cele cu manopera”, Dumitru Hrițicu, constructor din Iași.
În decembrie 2025, costurile din construcții au continuat să urce. Față de noiembrie – cu 4%, iar raportat la decembrie 2024, cu 14%.
Iar ritmul scumpirilor din domeniul construcțiilor a fost aproape identic în toate segmentele: construcțiile noi s-au scumpit cu 4% într-o singură lună și cu 14% față de anul trecut, reparațiile curente au urcat cu 4% față de noiembrie și cu 15% în ritm anual, iar construcțiile inginerești au înregistrat aceeași creștere anuală de 15%, în timp ce costurile pentru clădirile rezidențiale și nerezidențiale au înregistrat avansuri de 14% față de decembrie 2024.
Singura categorie care a arătat o temperare vizibilă în ultima perioadă a fost cea a materialelor de construcții, care s-au scumpit cu doar 1% față de noiembrie și cu 7% în interval de un an, punctul care arată că presiunea nu mai vine exclusiv din zona materiilor prime, ci din ansamblul costurilor – manoperă, utilaje, transport și cheltuieli indirecte.
„Au fost fluctuații de preț, dacă în urmă cu câțiva ani fier-betonul se scumpise mult, astăzi prețul a dat înapoi. În prezent, observăm creșteri de preț la lemn. Totuși, ceea ce a făcut ca în ultimii doi ani să crească mult costul total e manopera, prețul muncii. Și dacă oferi salarii nete de 8.000 de lei, tot e greu să găsești angajați”, conform patronului DHT Plast Construct SRL..
Datele pentru perioada 2016–2025 arată o evoluție clară a costurilor din construcții, însă pentru a înțelege corect cifrele trebuie explicat un lucru esențial: anul de bază este 2021. Ceea ce înseamnă că toate valorile sunt raportate la nivelul costurilor din 2021, considerate ca fiind 100%. Dacă un indice arată 150%, înseamnă că respectiva categorie este cu 50% mai scumpă decât în 2021.
În același timp, tabelul include și valori pentru anii anteriori lui 2021, recalculați retroactiv în raport cu același an de bază. De aceea, în 2016 vedem valori precum 69% sau 72%: ele arată cât de mici erau costurile în comparație cu 2021, nu în comparație cu anul precedent.
Pentru publicul larg, aceste cifre se traduc în situații foarte concrete. O renovare obișnuită costă astăzi de peste două ori mai mult decât în 2016.
O casă nouă implică cheltuieli mult mai mari pentru dezvoltatori, iar acest lucru se reflectă în prețurile finale. Chiar și lucrările mici, de reparații curente, modernizări sau intervenții punctuale, sunt afectate de același val de scumpiri, indiferent de complexitate.
Pentru cei care plănuiesc investiții, renovări sau achiziții, aceste date sunt un semnal clar: construcțiile au intrat într-o etapă în care scumpirile sunt generalizate.
Costurile s-au dublat în ultimul deceniu, iar materialele de construcții sunt cel mai puțin vinovate de acest lucru, în timp ce manopera, utilajele și cheltuielile indirecte împing prețurile în sus. Cine nu ține cont de aceste creșteri riscă să fie surprins de devize mult mai mari decât a anticipat.