
Conflictul dintre principalele agenţii de aplicare a legii din Ucraina izbucneşte din nou / Prima dispută a declanșat o criză politică în luna iulie
O dispută între agenţiile de aplicare a legii din Ucraina, care a declanşat o criză politică în iulie, a izbucnit din nou săptămâna aceasta, după ce serviciul de securitate SBU a acuzat organismele de supraveghere anticorupţie că au vizat în mod deliberat un fost agent de rang înalt, relatează agenția de știri Reuters, citată de News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Conflictul public dintre agenţii a izbucnit pentru prima dată după ce SBU a arestat doi oficiali anticorupţie suspectaţi de legături cu Rusia, într-un moment în care Kievul încearcă să demonstreze partenerilor europeni că luptă împotriva corupţiei chiar şi în timpul războiului.
Biroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei (NABU) a formulat marţi acuzaţii împotriva fostului şef al securităţii cibernetice al SBU pentru îmbogăţire ilegală, susţinând că acesta a achiziţionat un apartament în Kiev la un preţ redus cu fonduri ilicite şi l-a declarat în mod fals.
SBU a răspuns rapid, afirmând că acuzaţia, bazată pe un raport de investigaţie din 2024 al presei ucrainene, este nefondată şi echivalează cu o „răzbunare” pentru propria urmărire penală a oficialilor NABU.
NABU nu a comentat public această afirmaţie.
Procesul împotriva oficialilor NABU a venit după o serie de percheziţii şi arestări efectuate de SBU, care au precedat o decizie a parlamentarilor de a limita independenţa sa şi a autorităţii de supraveghere, SAPO, care şi-au intensificat activitatea de la invazia Rusiei.
Măsura împotriva agenţiilor a stârnit proteste publice şi critici din partea partenerilor internaţionali ai Kievului, forţându-l pe preşedintele Volodimir Zelenski, al cărui partid de guvernământ a accelerat măsurile, să revină asupra deciziei şi să restabilească puterile acestora.
Unii experţi spun că disputa din timpul războiului a evidenţiat tensiunile dintre agenţiile tradiţionale, în mare parte nereformate, precum SBU, şi organismele nou-înfiinţate, precum NABU, cărora li s-au acordat noi puteri.
SBU, succesorul efectiv al KGB din era sovietică, este o agenţie vastă militarizată, ale cărei funcţii variază de la combaterea terorismului şi contrainformaţii până la raiduri pe câmpul de luptă şi atacuri cu drone de lungă distanţă asupra Rusiei. Deşi este larg apreciată pentru rolul său în efortul de război al Kievului împotriva Moscovei, agenţia a fost acuzată că execută ordine politice, inclusiv spionarea jurnaliştilor de investigaţie.
NABU şi SAPO au fost înfiinţate cu ajutorul partenerilor internaţionali ai Ucrainei după ce o revoltă din 2014 a răsturnat liderul pro-rus al ţării şi a pus ţara pe o traiectorie pro-occidentală.
Activitatea organismelor de supraveghere anticorupţie este urmărită îndeaproape de aliaţii occidentali, care fac presiuni asupra Kievului să combată corupţia, pentru a putea adera într-o zi la Uniunea Europeană.
Investigând infracţiunile cu mai multă independenţă decât majoritatea celorlalte organisme de stat, NABU şi SAPO sunt, în general, foarte apreciate de ucraineni, dar au fost ţinta a unor oficiali iritaţi de eforturile lor.
Directorii lor sunt aleşi de un comitet supervizat la nivel internaţional, în timp ce şeful SBU este numit de preşedinte.
Parlamentarul Andrii Osadciuk, prim-adjunct al preşedintelui comisiei parlamentare pentru aplicarea legii, a declarat că disensiunile dintre agenţiile ucrainene nu este o noutate, dar că prezentarea relaţiei dintre acestea ca pe o rivalitate ar fi în avantajul Rusiei. Cu toate acestea, el a adăugat că toate părţile se confruntă cu o presiune crescută pentru a rămâne profesioniste, după izbucnirea conflictului din iulie. „În acest moment, şefii agenţiilor de aplicare a legii şi ai Parchetului au o responsabilitate enormă de a se asigura că agenţii acţionează ca agenţi, şi nu ca politicieni sau activişti publici”, a subliniat el..
Evhen Krapîvin, de la grupul de reflecţie Agenţia pentru Iniţiative Legislative din Kiev, a declarat că impasul subliniază „polarizarea” agenţiilor, ceea ce poate duce la neîncredere. „Sunt convins că această poveste nu s-a terminat”, crede el.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.