G4Media.ro

Concert dedicat comemorării victimelor Holocaustului, joi, pe scena Operei Naționale București

Sursa foto: Opera Națională

Concert dedicat comemorării victimelor Holocaustului, joi, pe scena Operei Naționale București

Un concert dedicat comemorării victimelor Holocaustului va avea loc, joi, de la ora 18,30, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al ONB, transmis miercuri Agerpres, în program se regăsesc lucrări precum: „Psalm 1993” de Anatol Vieru, „Simfonia de cameră nr. 2, op. 147” şi „Concertul Nr. 2 pentru flaut şi orchestră, op. 148” de Mieczyslaw Weinberg şi „Only a book”, o temă cu şase variaţii despre istoria poporului evreu, compusă de Sharon Farber, câştigătoarea unui premiu Grammy.

Alături de Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, dirijată de maestrul Ethan Schmeisser, va evolua Ania Karpowicz (flaut).

Laureată a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale de muzică din Polonia şi Germania, Ania Karpowicz este un nume de referinţă al lumii muzicale care se implică în popularizarea muzicii clasice, cât şi în lupta cu unul dintre factorii care împing umanitatea spre aceleaşi greşeli: uitarea.

În perioada 2006-2008, artista a fost flautistă în cadrul Orchestrei Uniunii Europene de Tineret şi a susţinut concerte la Royal Albert Hall (PROMS), Berliner Konzerthaus, Concertgebouw, Zurich Tonhalle, precum şi în săli de concert din Germania, Elveţia, Italia, Danemarca, Letonia, Kazakhstan.

Solista a evoluat alături de mari personalităţi ale muzicii, aşa cum sunt: Sir James Galway, Janine Jansen, Andrey Boreyko şi Vladimir Ashkenazy.

Din 2013, Ania Karpowicz colaborează activ cu compozitori şi adaugă la reuşitele ei multiple premii şi peste 100 de piese dedicate.

Ania Karpowicz este co-fondatorul Institutului Mieczylaw Weinberg, împreună cu Maria Slawek şi Aleksander Laskowski.

„Holocaustul este considerat cel mai mare genocid al tuturor timpurilor şi este de datoria noastră, a tuturor, să ne amintim constant ce a reprezentat, mai ales că umanitatea se află, zilele acestea, în faţa unui nou pericol. Prin acţiuni care pun arta în prim-plan, artiştii şi instituţiile de cultură se implică în acest demers dedicat memoriei şi păcii, din care face parte şi concertul de pe scena bucureşteană”, se arată în comunicat.

Concertul este organizat în parteneriat cu The Polish Association of Authors ZaiKS.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Pugi sula uobule!

  2. Ce fel de Teatru sau Circ de Stat ar fi institutia bucuresteana care acorda atentie goilor?