G4Media.ro

Companiile de dezinsecţie avertizează, în Portugalia, cu privire la ploşniţe: ”Este o…

Sursa foto: Pexels

Companiile de dezinsecţie avertizează, în Portugalia, cu privire la ploşniţe: ”Este o plagă” / ”Nu putem răspunde tuturor solicitărilor” / Prezenţa lor a crescut exponenţial în ultimii 10 ani, odată cu explozia turismului

Companiile de dezinsecţie din Portugalia au avertizat că a crescut numărul comenzilor pentru tratarea problemelor legate de ploşniţele de pat din această ţară, în special în marile centre, precum Lisabona, unde susţin că e o autentică ”plagă”, transmite Agerpres, care citează EFE.

„Nu putem răspunde tuturor solicitărilor, pentru că nivelul de infestare, mai ales în zona Lisabonei, este foarte ridicat”, a declarat pentru EFE Joao Leitao, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Control al Dăunătorilor Urbani (ANCPU) din Portugalia, explicând că în această vară au fost „mult mai multe” cazuri.

Parisul a tras un semnal de alarmă în urmă cu câteva săptămâni cu invazia sa de ploşniţe, ajunse pe scaunele din cinematografe şi pe cele de la metrou şi tren, şi care a determinat Primăria să ceară ajutorul statului francez, dar aceste insecte nu sunt o noutate pentru locuitorii Portugaliei, iar în aceste zile sunt subiect de articole în presa lusitană.

Prezenţa lor a crescut exponenţial în ultimii 10 ani, odată cu explozia turismului, deoarece ploşniţele călătoresc cu uşurinţă în valizele călătorilor şi ajung să se instaleze în saltelele şi canapelele din oraşul de destinaţie.

„În cadrul companiei mele, efectuam două sau trei tratamente pe an. În prezent, facem şase, şapte sau opt pe zi”, a declarat Leitao, dar a adăugat că nu a primit încă niciun raport privind prezenţa acestora în transportul public din Portugalia.

Compania lucrează în locaţii turistice, dar şi în locuinţe private, clădirile fiind „total infestate”, deoarece ploşniţele se pot muta chiar şi de la un etaj la altul.

Reprezentantul firmelor de dezinsecţie nu a ezitat să vorbească de o „plagă”, în ciuda faptului că, a regretat el, nu există prea multă conştientizare a problemei din partea organismelor publice.

„Noi, asociaţiile şi companiile, am fost cei care am încercat să sensibilizăm”, a spus el.

Direcţia Generală de Sănătate din Portugalia (DGS) a dat recent asigurări, într-un comentariu trimis săptămânalului Expresso, că nu are „niciun raport oficial privind eventualele infestări cu ploşniţe din partea autorităţilor de sănătate umană şi animală, atât la nivel regional, cât şi local”.

EFE a încercat să ia legătura cu DGS, dar nu a primit niciun răspuns.

În timp ce ploşniţele de pat fac ravagii, o altă insectă din aceeaşi familie, ploşniţa asiatică, a început să provoace îngrijorare în ţară din cauza prezenţei sale tot mai frecvente în locuinţe, deşi experţii spun că este inofensivă pentru oameni şi animale.

„Este o specie total erbivoră”, a declarat pentru EFE Hugo Gaspar, cercetător la FLOWer Lab, un grup din cadrul Centrului de Ecologie Funcţională al Universităţii din Coimbra, care încearcă să sensibilizeze opinia publică cu privire la această nouă insectă.

Ea a început să fie observată în Portugalia în 2018 şi de atunci s-a înregistrat o „creştere exponenţială”, deoarece încearcă să intre în case pentru a se adăposti în timpul hibernării, dar nu prezintă riscuri pentru sănătate.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...